După discuții ce au durat câteva ore bune, Vladimir Putin a reușit să îl convingă pe Erdogan, obținând o victorie importantă pentru Rusia, mai ales în contextul sancțiunilor impuse de Occident de la începutul războiului din Ucraina. Livrările de gaz rusesc către Turcia vor fi plătite în ruble. Anunțul a fost făcut chiar de liderul de la Ankara, după vizita la Soci.
Vineri, președintele turc a ajuns în stațiunea Soci din sudul Rusiei, unde s-a întâlnit cu Vladimir Putin, cei doi șefi de stat dorind să dezbată în detaliu condițiile cooperării dintre cele două țări.
La finalul întâlnirii, se pare că discuțiile au adus o victorie importantă pentru Rusia, Vladimir Putin reușind să îl convingă pe Erdogan să accepte ca livrările de gaz rusesc către Turcia să fie plătite în ruble.
„Un aspect pozitiv al vizitei noastre la Soci este acordul nostru cu domnul Putin privind rubla. Dacă Dumnezeu permite, schimburile noastre în ruble vor asigura beneficii Turciei şi Rusiei”, a declarat şeful statului turc reporterilor la bordul zborului său de întoarcere de la Soci (Rusia).
Vineri seara, viceprim-ministrul rus Aleksandr Novak anunța că cei doi șefi de stat conveniseră ca livrările de gaz rusesc către Turcia să fie „plătite parțial în ruble”, în timp ce Erdogan nu a făcut nicio precizare cu privire la volumul tranzacțiile în ruble.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]
Vineri, Putin a lăudat rolul omologului său de la Ankara în semnarea acordului de reluare a exporturilor de cereale din Ucraina
„Datorită participării dumneavoastră directe şi cu medierea ONU, a fost rezolvată problema aprovizionării cu cereale ucrainene din porturile Mării Negre. Livrările au început deja. Vreau să vă mulţumesc pentru acest lucru şi pentru faptul că, în acelaşi timp, a fost luat un pachet de decizii privind furnizarea neîntreruptă de alimente şi îngrăşăminte ruseşti pe pieţele globale”, a declarat Vladmir Putin.
Liderul de la Kremlin a precizat că „pentru ţările în curs de dezvoltare, care se află în pragul unor probleme majore cu alimente şi îngrăşăminte”, astfel de decizii, care au fost luate cu participarea directă a lui Erdogan, sunt „foarte importante”.
În urma întâlnirii de la Soci, Vladimir Putin și Recep Tayyip Erdogan și-au reafirmat promisiunea de a acționa coordonat şi solidar în lupta împotriva organizaţiilor teroriste din Siria.