Victor Slav, în aceeaşi emisiune cu Anda Adam. Cum a fost întâlnirea: „Ne-am despărţit în urmă cu nouă ani”

Ana Anitoiu, Ștefan Olteanu 14.10.2021, 16:52

Victor Slav filmează pentru aceeaşi emisiune cu Anda Adam, la Kanal D. Prezentatorul a dezvăluit cum a fost întâlnirea cu fosta lui parteneră, de care s-a despărțit în urmă cu nouă ani.

De ce s-au despărțit Victor Slav și Anda Adam

În 2012, povestea de iubire dintre Victor Slav și Anda Adam se încheia. Motivul despărțirii ar fi fost acela că el și-ar fi dorit căsătorie și copii, în timp ce ea ar fi simțit că nu este momentul.

”Din ceea ce ştiu eu, Victor a tot insistat pe tema unei căsătorii, dar Anda îl tot ducea cu vorba. De altfel, el îşi dorea şi copii, dar ea susţinea tot timpul că nu este momentul, că pe primul loc este cariera şi că nu ar avea timp din cauza profesiei să se ocupe şi de un bebeluş.

Probabil că el s-a săturat să fie a cincea roată la căruţă şi, văzând că nu ajung la o înţelegere, a decis că e cazul să pună capăt relaţiei, mai ales că, în ultimele câteva luni, se vedeau extrem de rar, iar momentele romantice erau inexistente”, povestea la acea vreme un apropiat de-al familiei fostului prezentator al rubricii ”Vremea” de la Pro TV pentru Libertatea.

Victor Slav, in aceeasi emisiune cu Anda Adam. Cum a fost intalnirea:
Victor Slav si Anda Adam

Cum a fost reîntâlnirea dintre Anda Adam și Victor Slav

La nouă ani de la despărțire, Victor Slav și Anda Adam s-au reîntâlnit, pe platourile de filmare ”Bravo Ai Stil, Celebrieties!” de la Kanal D. El o înlocuiește în rolul de prezentator pe Ilinca Vandici pentru câteva ediții, deoarece ea se confruntă cu unele probleme de sănătate.

Victor Slav, acum în vârstă de 41 de ani, a spus că nu s-a întâmplat nimic ieșit din comun atunci când s-a reîntâlnit cu Anda Adam. Prezentatorul a precizat că el și fosta lui parteneră, de-o seamă cu el, sunt ”adulți, maturi” și că se salută, își vorbesc, ”sunt OK” și nu au probleme.

“Am emoţii, dar am emoţii întotdeauna când intru într-un platou. Mă simt în largul meu în acest platou. Fetele m-au primit foarte bine, e gălăgie mare, dar e ok. Sunt femei care îşi doresc afirmarea şi este destul de complicat, recunosc. Sunt imparţial, nu ţin cu cineva anume.

Îi cunosc pe juraţi, pe Tibi nu l-am mai văzut de vreo 15 ani, aşa că revederea a fost una frumoasă. Aş propune să facem o emisiune pentru bărbaţi Bravo, ai stil”, a spus Victor Slav, la Teo Show, despre revenirea la ”Bravo, ai stil”.

Fostul soț al Biancăi Drăgușanu a mai filmat pentru ”Bravo, ai stil!” în trecut, când a fost una dintre cele trei vedete din ”Brigada sexy”, alături de Alex Velea și Bogdan Vlădău.

Urmăriți Impact.ro și pe
Ana Anitoiu
Cine sunt? Un om, înainte de orice altceva. Mi-am descoperit înclinația către scris pe vremea când n-aveam buletin. Mă fascina Eminescu și câștigam un concurs de poezii. La liceu, am lăsat...