Victor Ponta a adoptat o fetiță, dar puțini știu povestea din spatele gestului. Ce s-a întâmplat cu ani în urmă în familia fostului premer
Victor Ponta și soția sa, Daciana, și-au mărit familia! Politicianul și soția sa au devenit de curând părinții unei fetițe de 6 ani. O cheamă Maria și a fost adoptată de la un centru de plasament. Totul s-a aflat când fostul premier a participat la o emisiune de televiziune.
Victor Ponta a adoptat o fetiță
Victor Ponta a fost invitatul Denisei Rifai la emisiunea acesteia de la Kanal D. Deși în emisiune, invitatul nu a vrut să dea amănunte despre cel de-al treilea copil al său, miercuri dimineață, Daciana Sârbu a postat pe Instagram o poză cu Irina, fiica ei de 12 ani și micuța Maria. Daciana Sârbu a explicat totul despre noul său membru de familie.
”Cele mai mari daruri din viața noastră sunt oamenii. În mod miraculos si neasteptat viața ne-a dăruit un suflet nou. Anul acesta în familia noastră a apărut Maria. Și bucuria de a fi mamă din nou, cu toate întrebările, temerile și încântările pe care le are orice familie in care mai vine un copil. Ne bucuram din nou de inocenta copilariei si mai prelungim putin binecuvantarea de a avea un copil mic alaturi de noi. Va multumim tuturor celor care veti intelege ca nu vom vorbi mai mult despre acest subiect pentru ca vrem sa o protejam pe Maria si sa o ajutam sa ajunga la un echilibru in noua ei viata alaturi de noi”, este mesajul postat de Daciana Sârbu.
Daciana Sârbu a venit cu explicații
Adopția se pare că este un obicei frumos în familia lui Victor Ponta. Puțină lume știe, dar și Victor Ponta are o soră de suflet. O cheamă Izabela și a fost o fetiță care a rămas orfană. De altfel, fostul premier de fiecare dată când a vorbit despre familia sa a spus că are două surori.
Victor Ponta copii. Andrei Ponta seamănă cu un solist de rap, în timp ce Irina Ponta este o adevărată domnișoară în devenire
”La părinți am fost doi frați – eu și Alexandra, mai mare ca mine cu trei ani. Însă noi mai avem o soră, Izabela, mai mare cu patru ani ca mine. Am trăit împreună aproape toată copilăria și adolescența noastră. Familia naturală a Izabelei locuia cu noi în bloc. Spun locuia pentru că, din nefericire, Izabela și-a pierdut mama când avea opt ani, iar șase ani mai târziu a rămas și fără tată. Izabela a crescut la noi în casă. Mama a avut trei copii. Nu făcea deosebire între noi. Pe toți ne trata la fel. Acum, Izabela locuiește la Milano, unde s-a căsătorit, însă tot sora mea este…“, a povestit Victor Ponta, despre sora sa de suflet.