Victor Pițurcă „întoarce cuțitul” în rana fanilor care au cerut demisia lui Edi Iordănescu. „Boloni voia să vină la echipa națională, am vorbit cu el”

Sorin Barbu 15.06.2022, 14:14
Victor Pițurcă „întoarce cuțitul” în rana fanilor care au cerut demisia lui Edi Iordănescu. „Boloni voia să vină la echipa națională, am vorbit cu el”

Victor Pițurcă a dezvăluit că Laszlo Boloni a fost la un pas să devină selecționerul naționalei României, dar s-a răzgândit după ce a văzut ce clauze au vrut să impună în contract conducătorii Federației Române de Fotbal. Atunci s-a convins că nu este dorit cu adevărat pe banca primei reprezentative.

Victor Pițurcă este convins că Laszlo Boloni și-a dorit foarte tare să devină selecționerul naționalei României

Victor Pițurcă a jucat cu Laszlo Boloni în echipa care a câștigat Cupa Campionilor Europeni în anul 1986 și a vorbit cu bunul său prieten în momentul negocierilor pentru postul de selecționer.

Mirel Rădoi anunțase că nu mai rămâne la națională, iar Boloni era dispus să semneze contractul, dacă nu ar fi apărut, pe ultima sută de metri, clauzele care spunea că poate fi dat afară dacă nu termină pe unul dintre primele două locuri în grupa din Liga Națiunilor.

„Boloni voia să vină la echipa națională, am vorbit cu el. Ar fi vrut să antreneze la final de carieră echipa națională. A avut acele discuții, nu i-au convenit. I-am zis că, atunci când au dorit asta de la el, nu îl doreau cu adevărat.

N-au vrut să-l angajeze, Loți putea să pregătească preliminariile viitoare. Pentru el a fost foarte bine că nu a venit. Să fim sinceri, nu cunoaște foarte bine fotbalul românesc. Loți Boloni avea nevoie de cel puțin un an de zile să cunoască fotbalul românesc”, a declarat Victor Pițurcă la Sport Arena.

Victor Pițurcă riscă să piardă o sumă colosală de bani în urma unor afaceri imobiliare

 

Edi Iordănescu, antrenorul ales în locul lui Loți Boloni, a condus naționala în patru partide din Liga Națiunilor și a pierdut trei. Echipa condusă de el se află pe ultimul loc în grupă și este doar la o înfrângere de retrogradare, iar fanii i-au cerut demisia, după înfrângerea din confruntarea cu Muntenegru.

Victor Pițurcă este conșient că orice antrenor ar veni pe scaunul de selecționer al echipei naționale ar avea o misiune foarte grea. Jucătorii sunt tineri, mofturoși și un tehnician are nevoie de timp ca să-i înțeleagă.

Urmăriți Impact.ro și pe