Vești proaste pentru profesori. Decizia luată de Monica Anisie nu le va pica bine cadrelor didactice

Raluca Juncu 18.06.2020, 13:19

În contextul în care starea de alertă a fost prelungită oficial începând de miercuri, Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a transmis o informare privind organizarea și desfășurarea unor examene din acest an.

Examenul de Titularizare 2020 a fost suspendat

Cu doar câteva ore înainte de începerea înscrierilor pentru Examenul de Titularizare pentru anul 2020, Ministerul Educației a anunțat, printr-un comunicat de presă că organizarea concursului este suspendată. Monica Anisie, ministrul Educației a semnat un ordin joi prin care toate activitățile programate în calendarul de mobilitate începând din data de 18 iunie, se suspendă, scrie edupedu.ro.

 

Ministerul informează că „imediat după încetarea stării de alertă, Ministerul Educației și Cercetării va dispune reluarea acestor activități, care se vor realiza conform unui calendar aprobat prin ordin al ministrului educației și cercetării”.

Poziția integrală a MEC privind Examenul de Titularizare 2020

„Conform Hotărârii Guvernului nr. 394/18 mai 2020, pe întreg teritoriul țării a fost instituită starea de alertă, iar prin Hotărârea de Guvern nr. 476/16 iunie 2020, starea de alertă a fost prelungită.

Astfel, rămân în vigoare dispozițiile art. 27, alin.3 din Legea 55/2020, articol potrivit căruia >.

În acest context, Ministerul Educației și Cercetării, pentru respectarea cadrului legal în vigoare, a emis ordinul pentru suspendarea organizării și desfășurării unor activități prevăzute în anexa nr. 19 a Metodologiei-cadru privind mobilitatea personalului didactic de predare din învățământul preuniversitar în anul școlar 2020-2021, aprobată prin ordinul ministrului educației și cercetării nr. 5.259/2019, cu modificările și completările ulterioare.

Precizăm faptul că imediat după încetarea stării de alertă, Ministerul Educației și Cercetării va dispune reluarea acestor activități, care se vor realiza conform unui calendar aprobat prin ordin al ministrului educației și cercetării”.

Examenul de Titularizare reprezintă treapta care oferă posibilitatea de angajare într-o școală, pe o perioadă nedeterminată. Pentru a se titulariza, viitorii profesori trebuie să obțină cel puțin 7 la examenul scris, cât și la inspecția la clasă. Inițial, înscrierile pentru Examenul de Titularizare 2020 trebuiau să înceapă de astăzi, urmând ca examenul să se desfășoare pe 15 iulie, cu respectarea normelor de igienă și de distanțarea socială.

 

Sursa foto:pixabay.com 

Urmăriți Impact.ro și pe