Veste surprinzătoare pentru Simona Halep. WTA a făcut anunțul, scandalul de dopaj a fost dat uitării

07 03. 2023, 09:05

Suspendată provizoriu după ce a fost depistată pozitiv la o substanță interzisă în cadrul turneului de Grand Slam de la US Open 2022, Simona Halep primește astăzi o veste bună. Deși nu a mai luat parte la niciun turneu oficial WTA, sportiva din Constanța încă își menține o poziție bună în clasament.

Simona Halep și-a păstrat poziția în clasamentul WTA

Fostul lider WTA are motive pe bucurie. Deși este suspendată provizoriu din tenis pentru dopaj și, din luna octombrie, nu a mai luat parte la niciun turneu din circuit, Simo rămâne în Top 20. Ea este, de altfel, și cel mai bine clasată româncă.

Conform clasamentului afișat luni, 6 martie, Simona Halep se află pe locul 19, cu 1955 puncte. Deocamdată, ea nu poate participa la nicio competiție oficială, dar își menține bine poziția în clasament.

Simona Halep

Liderul clasamentului WTA continuă să fie poloneza Iga Swiatek, urmată de Arina Sabalenka şi Jessica Pegula.

Care este situația celorlalte jucătoare românce

O altă jucătoare care își menține locul în clasament este Ana Bogdan, care rămâne și în această săptămână pe locul 57, cu 957 de puncte.

Gabriela Ruse a reușit că urce 13 poziții, după meciurile din optimi la simplu și în semifinale la dublu, la Monterrey. Aceasta a ajuns acum pe locul 147, cu 445 de puncte. În Top 200 se mai regăsește și Irina Bara, care a coborât două locuri, pe 193, cu 337 puncte.

Un salt impresionant în clasament a reușit Jaqueline Cristian, care este campioană la ITF Trnava. Aceasta a urcat 64 de poziții și luptă pentru a prinde un loc în Top 100 WTA. Jucătoarea de tenis ajunsese pe poziția 266 după accidentarea suferită anul trecut.

„Primul titlu al sezonului vine după multă muncă asiduă, dăruire și mult efort de echipă. Fericită și recunoscătoare pentru tot ce se întâmplă acum”, a scris sportiva pe contul său de Instagram, după triumful din turneu.

Jaqueline Cristian

Irina Begu nu traversează o perioadă la fel de bună, pentru că ea a scăzut în clasamentul WTA, cu două poziții, ocupând acum locul 38, cu 1288 de puncte.

Cea mai mare cădere o are, însă, Sorana Cîrstea, care a coborât 12 locuri, ajungând pe 83 cu 743 de puncte. Pe viitor, ea ar pute ieși din Top 100 dacă nu adună victorii la competițiile importante.

Pozițiile ocupate de sportive

19. Simona Halep 1.955 puncte

38. Irina Begu 1.288 (-2)

57. Ana Bogdan 957

83. Sorana Cîrstea 743 (-12)

147. Gabriela Ruse 445 (+13)

193. Irina Bara 337 (-2)

201. Gabriela Lee Talabă 326

202. Jaqueline Cristian 326 (+64)

221. Alexandra Cadanțu-Ignatik 303 (-3) etc.