Veste bună pentru turiștii care merg cu mașina la Mamaia. Ce se întâmplă cu tariful pentru parcare în stațiune

Mihnea Tălău 08.05.2023, 15:15
Veste bună pentru turiștii care merg cu mașina la Mamaia. Ce se întâmplă cu tariful pentru parcare în stațiune

O veste multașteptată vine chiar de la malul Mării Negre. Turiștii care vor merge în această vară, cu mașina, în stațiunea Mamaia, vor achita un tarif rezonabil pentru parcare, nu unul aberant precum cel din vara trecută.

Cât va costa parcarea în Mamaia, în sezonul estival

Autoritățile locale îi vor lăsa pe turiști să parcheze gratuit în celelalte stațiuni, în afară de Mamaia, asta și pentru că multe străzi sunt încă în curs de asfaltare.

În plin sezon, în 2022, parcarea în Mamaia a costat 96 de lei pe zi, adică cam cât o noapte de cazare la un hotel de două stele. Drept rezultat, mulți ditre turiști au ocolit stațiunea Mamaia. Tocmai pentru a nu se repeta această situație, municipalitatea a redus tarifele, astfel încât stațiunea Mamaia va avea în acest sezon două zone de parcare.

În zona doi taxa de parcare va fi un leu pe oră, zece lei pe zi sau 50 de lei pe săptămână, în timp ce în zona zero, un loc de parcare va costa patru lei pe oră, 30 de lei pe zi sau 100 de lei pentru o săptămână, potrivit stirileprotv.ro.

Prețul pentru un sejur în Mamaia, comparat cu unul în Miami
Stațiunea Mamaia

Parcări gratuite în tot sudul litoralului

În schimb, în sudul litoralului parcarea va fi gratuită pe parcursul întregului sezon estival. Spre exemplu la Costinești, lucrările de asfaltare nu sunt încă finalizate.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Între Olimp și Mangalia, turiștii își vor putea lăsa autoturismele fără griji în zonele amenajate de primărie. Singurul loc unde se percepe o taxă este Portul Turistic Mangalia.

Cei care își vor petrece vacanța în Eforie Nord sau Eforie Sud, nu vor plăti niciun leu pentru parcare și asta pentru că municipalitatea a amenajat peste două mii de locuri de parcare publice și gratuite în cele două stațiuni.

Până pe 15 iunie, turiștii vor da pentru vacanță cu aproape 65% mai puțin ca în sezon.

Urmăriți Impact.ro și pe
Mihnea Tălău
Mihnea Tălău. Redactor la impact.ro. Dedicat presei încă din 1998. Am o diplomă în Drept, un „mic” masterat și o scoală de jurnalism. Am avut norocul și onoarea de a face parte, în...