Veste bună pentru români. Medicii ieșeni afirmă că valul trei al pandemiei se apropie de final

Elena Avramescu, Narcisa Tomulescu 21.04.2021, 17:31
Veste bună pentru români. Medicii ieșeni afirmă că valul trei al pandemiei se apropie de final

Valul trei al pandemiei se apropie de final. În prezent, România este pe punctul de a trece de valul al treilea al pandemiei, iar cifrele din județe o dovedesc. Astfel că la Iaşi sunt tot mai multe paturi libere, în timp ce Suceava a ajuns din „Lombardia României” într-un oraş în care restricţiile au început să fie din ce în ce mai puține.

Valul trei al pandemiei se apropie de final

Medicii ieșeni spun că valul trei al pandemiei se apropie de final, iar asta pentru că cifrele din ultimele zile o confirmă. În acest sens, numărul de pacienţi de la Terapie Intensivă este din ce în ce mai scăzut, iar la ultima raportare erau 18 paturi ATI disponibile în judeţul Iaşi. Asta a permis medicilor ieşeni să primească şi pacienţi din alte oraşe din ţară, care aveau nevoie de terapie intensivă.

Se pare că situaţia s-a schimbat în bine faţă de începutul lunii, atunci când pacienţii aşteptau în Unităţile de Primiri Urgenţe să li se găsească câte un loc la ATI.

Observăm o dinamică în scădere a numărului de cazuri şi în ceea ce priveşte cazurile medii, dar şi cele medii spre grave. Din fericire, acum avem locuri disponibile şi la terapie intensivă, a spus Florin Roşu, manager la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi.

Astfel că autorităţile ieşene au dat un anunț conform căruia, în cel mai scurt timp se va redeschide şi Spitalul Mobil de la Leţcani, astfel adăugându-se încă 48 de locuri ATI.

În momentul în care spitalul de la Leţcani va avea toate avizele, echipa medicală din cadrul Spitalului de Boli Infecţioase este pregatită. În sarcina Spitalului de Boli Infecţioase este îngrijirea pacientului şi asigurarea actului medical. Restul problemelor tehnice sunt în sarcina proprietarului, a mai spus Florin Roşu.

Valul trei al pandemiei se apropie de final
Valul trei al pandemiei se apropie de final

Costel Alexe, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, a spus în urmă cu două zile că se va redeschide spitalul care a iscat extrem de multe scandaluri în ultimul timp.

Prioritatea noastră acum este să redăm cât mai repede spitalul circuitului medical şi pacienţilor, aşa cum a fost intenţia de la bun început. În urma discuţiilor de astăzi, am convenit cu fiecare parte implicată să îşi ia angajamentul pentru ceea ce ţine de competenţa sa. Spitalul de Boli Infecţioase se va asigura de calitatea actului medical, în timp ce Euronest, proprietarul spitalului, îşi ia angajamentul că unitatea este complet funcţională din punct de vedere tehnic şi că nu prezintă niciun risc pentru pacienţi şi pentru buna desfăşurare a activităţii cadrelor medicale. Începând de mâine (joi, 22 aprilie – n.n.) vor fi iniţiate toate procedurile pentru redeschiderea spitalului în cel mai scurt timp posibil, a declarat Costel Alexe.

Pe lângă cele 18 paturi disponibile la ATI din Iaşi, în spitalele suport COVID-19 erau libere la ultima raportare 212 paturi, distribuite astfel: 67 de paturi la Spitalul de Boli Infecţioase, nouă la Spitalul de Pneumoftiziologie, două la Spitalul Orăşenesc Hârlău, 10 paturi la Spitalul de Recuperare, 38 de paturi la Spitalul C.F. Iaşi, două la Spitalul „Sfântul Spiridon”, 27 de paturi la Spitalul Militar şi 57 de paturi la Spitalul C.F. Paşcani.

Urmăriți Impact.ro și pe
Elena Avramescu
Este redactor Impact.ro. Absolventă a Colegiului Naţional ”Mihai Eminescu” din Buzău, precum şi a Facultăţii de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion din Bucureşti, Elena Avramescu...