Veste bună în România. Se ieftinește laptele. Ce sprijin anunță premierul Ciucă pentru fermieri

Stan Filon 12.04.2023, 08:55
Veste bună în România. Se ieftinește laptele. Ce sprijin anunță premierul Ciucă pentru fermieri

Românii primesc, în sfârșit, o veste bună! Laptele se va ieftini în țara noastră, după un an și jumătate în care prețul acestui aliment a crescut vertiginos, la fel ca celelalte prețuri, de altfel. Guvernul Ciucă a anunțat sprijin pentru fermierii români.

Se ieftinește laptele în România

Premierul Nicolae Ciucă a avut consultărilor cu reprezentanţii asociaţiilor de fermieri, de procesatori şi ai reţelei marilor magazine din România, timp în care au fost găsite ”soluţii pentru sprijinul fermierilor, al procesatorilor şi pentru a ajuta piaţa laptelui, cu tradiţie în România”. Astfel, vor fi acordate ajutoare financiare în două etape, primele plăţi fiind pentru cererile în valoare de 21,6 milioane de euro depuse de crescătorii de vaci de lapte până la 23 martie. În a doua etapă, ”fermierii vor beneficia de compensaţii în valoare de 22 de milioane de euro, pentru pierderile cauzate de războiul din Ucraina”, arată Executivul.

Guvernul, reprezentanţii procesatorilor şi ai reţelei marilor magazine au convenit o reducere a preţului pentru laptele de consum pentru şase luni. Nu s-a specificat însăcu cât se va vinde litrul de lapte.

Se ieftineste laptele in Romania
Se ieftineste laptele in Romania

„Minunea” ține doar șase luni de zile

„La nivelul Guvernului şi al autorităţilor statului am făcut în aceste zile propria analiză şi avem soluţii pentru sprijinul fermierilor, al procesatorilor şi pentru a ajuta piaţa laptelui, cu tradiţie în România. Este important să optimizăm funcţionarea întregului lanţ de producţie şi distribuţie, de la fermier până la raft, punând în centrul preocupărilor consumatorul român. Grija noastră este ca toţi cetăţenii români să aibă acces la produsele necesare pentru un trai decent”, a afirmat premierul Nicolae-Ionel Ciucă.

„Guvernul va pune în acord cu realităţile economice valoarea fondurilor alocate, iar ca urmare a unei mai bune aşezări a sumelor acordate sectorului zootehnic, fermierii vor beneficia de compensaţii în valoare de 22 de milioane de euro, pentru pierderile cauzate de războiul din Ucraina”, scrie în comunicat.

Pentru susţinerea procesatorilor români din industria alimentară, va fi îmbunătăţită şi adaptată, în termen cât mai scurt, măsura potrivit căreia procesatorii beneficiază de o primă de 10% din valoarea producţiei prelucrate în România.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]
Urmăriți Impact.ro și pe
Stan Filon
Mi-am dorit întotdeauna ca articolele mele să schimbe lucrurile în bine, fie că am scris despre corupția din România  sau am prezentat poveștile de viață ale unor oameni obișnuiți. Îmi...