Veste bună! Ce eficienţă are vaccinul Sputnik V. Cele mai noi rezultate ale testelor clinice ne dau speranță

14 12. 2020, 18:58

e eficienţă are vaccinul Sputnik V. S-a aflat ce eficiență are, de fapt, vaccinul împotriva coronavirusului scos pe piață de Rusia. Peste 100 de mii de oameni au fost deja imunizați cu vaccinul Sputnik V, însă au fost cazuri de oameni care s-au îmbolnăvit de coronavirus, deși fusese vaccinați.

Ce eficienţă are, de fapt, vaccinul Sputnik V

Astfel, s-a aflat că Sputnik V are o eficienţă de 91,4%, relatează Reuters,după ce dezvoltatorii ruşi ai vaccinului împotriva covid-19 au publicat luni noi rezultate ale testelor.

Peste 100.000 de persoane au fost vaccinate, începând din luna septembrie, în cadrul unei campanii în masă în Rusia. Moscova a început să distribuie, la începutul lui decembrie, acest vaccin experiemntal în 70 de clinici din ţară.

Ce eficienta are, de fapt, vaccinul Sputnik V

78 de participanți la teste s-au îmbolnăvit de covid-19

Dintr-un număr de 22.714 de participanţi la teste cu acest vaccin-candidat, 78 s-au îmbolnăvit de covid-19, au anunţat într-un comunicat publicat luni cercetători de la Centrul rus de cercetare Gamaleia şi Fondul Suveran rus de Investiţii Directe (RDIF), însărcinat cu dezvoltarea şi comercializarea vaccinului la nivel mondial.

Din totalul de 78 de cazuri de covid-19 înregistrate, 62 au primit, de fapt, un placebo, au anunţat cercetătorii.

Fondul suveran rus anunţa în noiembrie că riscul infectării cu covid-19 în rândul personalor vaccinate cu Sputnik V este mai mic de 92%, faţă de cele cărora li s-a administrat un placebo.

”Cred că vom putea vaccina majoritatea populaţiei ruse în 2021”, a declarat directorul Institutului Gamaleia Aleksandr Ginţburg.

”Împărtăşim, bineînţeles, rezultatul obţinut cu comunitatea ştiinţifică şivom fi fericiţi să discutăm cu toţi colegii interesaţi”, afirmă adjunctul directorului Institutului, Denis Logunov.

Testele asupra vaccinului rusesc nu s-au încheiat și sunt încă în plină desfășurare în Belarus, în Emiratele Arabe Unite, Venezuela şi India, iar rezultatele testelor urmează să fie folosite în vederea depunerii unei cereri de autorizare de urgenţă a Sputinik V și pentru alte ţări.

Rusia a anunţat luni că a înregistrat în ultimele 24 de ore 27.328 de noi contaminări cu covid-19 şi 450 de morţi din cauza noului virus.