Un tribunal din Spania achitat-o pe românca Cristina Elena Toma, care era acuzată că şi-ar fi ucis iubitul, un cunoscut cap al reţelei mafiote `Ndrangheta, pe motiv că nu există „dovezi suficiente”, subliniind că arma crimei nu a fost găsită niciodată. Procurorul ceruse o sentință de 21 de ani de închisoare.
Un juriu popular a decis în unanimitate să o achite pe româncă de uciderea iubitului său, italianul Giuseppe Nirta – presupus membru al ‘Ndrangheta – în vara anului 2017 în zona El Charcón, în Águilas (Murcia). Acuzarea solicitase până la 21 de ani de închisoare, informează Canarias7.
În pofida încercărilor procuraturii și ale acuzării private de a dovedi vinovăția suspectei, cei nouă bărbați și femei, care au făcut parte din juriu, au considerat că dovezile împotriva ei nu erau clare și au ales să o declare nevinovată. Juriul a subliniat în unanimitate că arma cu care a fost comisă crima nu a fost găsită niciodată și a subliniat că suspecta nu avea reziduuri de praf de pușcă pe față și pe antebrațe. Deși anchetatorii au găsit reziduuri de praf de pușcă în buzunarele pantalonilor Cristinei, acești cetățeni înțeleg că cantitatea a fost foarte mică și nu este relevantă.

Astfel, instanța a anulat atât infracțiunea de omor, cât și infracțiunea de posesie ilegală de arme de care românca era acuzată. Apărută de avocatul Evaristo Llanos, inculpata, care se afla în libertate provizorie, nu va mai trebui să se prezinte la tribunal o dată la două săptămâni, așa cum făcea până acum. Judecătorul i-a reamintit însă că sentința nu este încă definitivă – ea poate fi atacată cu apel – și că, prin urmare, nu poate părăsi țara și nici nu poate recupera, pentru moment, cauțiunea pe care a dat-o pentru a ieși din închisoare.
În instanță, Cristina Toma a profitat de dreptul său la ultimul cuvânt pentru a-și clama nevinovăția, declarând că: „sunt săracă, dar nu sunt o criminală”. Ea a subliniat, de asemenea, dorința sa de a vedea că ancheta privind moartea partenerului său se încheie.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]„Vreau să se facă dreptate”, a conchis ea.