Vedete care au fost sărace – 6 staruri care au plecat de jos de tot

Emanuela Pană 24.01.2021, 20:05

Pentru a reuși în viață, ai nevoie de o ambiție extraordinară și, poate, de un dram de noroc. Totuși, unele vedete au avut de învins sărăcia și lipsurile până au ajuns cunoscute în toată România și nu numai. Când erau mici nici nu îndrăzneau să viseze că va veni ziua în care vor fi adorați de oameni. Acum au lipici la bani, faimă și vieți de invidiat. Mai multe detalii, în continuare.

Vedete care au fost sărace

Nu toți oamenii faimoși astăzi au avut întotdeuna portofelul doldora. Unii au început modest, dar cu multă determinare și muncă au reușit să întoarcă soarta în favoarea lor. Acum au statutul de celebrități, case scumpe și averi de milioane, dar și satisfacția că au demonstrat că se poate. Totuși, pe lista vedetelor care au crescut în sărăcie lucie, iar acum sunt ținta invidiei se numără și câteva care au avut simplul noroc de a fi dat de un bărbat cu bani.

Vedetele despre care vom vorbi în continuare nu mai poartă de mult grija zilei de mâine, însă rămâne în suflet coșmarul zilei de ieri. Bănel Nicoliță, Daniela Crudu, Monica Gabor, Alex Velea sau Connect-R nu au amintiri prea fericite din copilărie.

„Primul lucru pe care mi-l amintesc din copilărie e că mi-era foame rău“

Puține persoane devenite celebre au cunoscut sărăcia precum Mitică Dragomir. Fostul preşedinte al LPF încă mai are vii în memorie amintirile în care era „lipt“ de foame. Vedeta de pe scena politică povestește cu amărăciune că încă mai are coșmaruri legate de perioada copilăriei. Până la vârsta de 20 de ani, Mitică Dragomir a umblat desculț și a luat mesele pe sărite:

Primul lucru pe care mi-l aduc aminte din copilărie este că mi-era foame rău. Eram aşa de sărac, încât atunci când vedeam pe cineva muşcând dintr-o bucată de pâine mi se părea că e un om fericit“.

Lucrurile s-au schimbat radical, iar, astăzi, bărbatul învârte afaceri și se bucură de o avere de peste 30 de milioane de euro, însă, nu va uita niciodată că atunci când era mic muncea de dimineața până seara în grădină sau mergea cu vacile la câmp.

Până la 20 de ani am fost foarte amărăştean, aveam călcâiele crăpate şi stăteam desculţ din martie până-n noiembrie. N-am purtat niciodată o pereche de pantofi până la 14 ani. Aveam grijă de vaci, porci, găini, aveam grijă de casă, că dacă nu munceam, nu aveam ce să mănânc“, își amintește Mitică.

Citește și: Vedete care au înfiat copii. Teo, Dragoș Bucur și alte celebrități de la noi care au ales calea adopției

6 staruri care au plecat de jos

Nici Bănel Nicoliță nu a dus-o mai bine. Astăzi are un nume greu în lumea fotbalului, însă, micuțul Bănel a trăit într-o casă din chirpici. S-a născut în orașul brăilean Făurei în urmă cu 36 de ani și ar fi putut să fie lejer un simbol pentru sărăcia lucie.

Așa arată casa în care a copilărit Bănel Nicoliță
Așa arată casa în care a copilărit Bănel Nicoliță

Bănel, poreclit „Jardel“ povestește că a muncit ca un sclav pentru ca el și familia sa de romi – etnie pe care nu o reneagă și cu care declară că nu se simte rușinat – să ducă un trai mai bun, nu ca în copilărie, când existau zile când nu avea ce mânca și locuia într-o casă care stătea să cadă.

„Mă bucuram când primeam jucării din cârpe“

Astăzi se plimbă în mașini scumpe și trăiește într-un apartament de lux, însă lucrurile n-au fost mereu pictate în nuanțe de roz pentru Daniela Crudu. În prezent, câștigă în jur de 5.000 de euro pe lună, dar a cunoscut și zile în care se bucura dacă primea câteva dulciuri. Când era doar o copilă, aceasta bătea maidanele din cartierul bucureştean Ferentari.

Tata avea ce să pună pe masă, dar îmi lipsea viaţa pe care o duc astăzi. Mă bucuram când primeam portocale şi dulciuri, jucării din cârpe, toate fac parte din experienţa de viaţă, poate n-aş mai fi ajuns aici dacă nu treceam prin toate astea“, povestește „Cruduța“.

Monica Gabor a cunoscut norocul în același moment în care l-a cunoscut și pe Irinel Columbeanu, cel care a scos-o din sărăcie. După ce s-a plictisit de casa din Snagov, fotomodelul a plecat în SUA, la brațul asiaticului poreclit Mr. Pink. La fel ca în cazul lui Bănel, Monica a copilărit într-o casă din Chirpici, aflată în comuna băcăuană Răcăciuni. Totuși, oricât de mult și-ar dori, trecutul ei sărac nu poate fi șters, cu atât mai mult cu cât familia ei continuă să fie la fel de lipsită. Pare-se că vedeta și-a uitat complet rudele din Răcăciuni.

Conect-R, pe numele adevărat Ştefan Mihalache, este, în prezent, unul dintre cei mai apreciați cântăreți din țara noastră, însă, în trecut, își ajuta familia cu alocația lui. Artistul provine dintr-o familie lipsită de posibilități, fapt pentru care a fost nevoit să muncească din greu. Acesta a povestit la un moment dat că, atunci când era mic, a fost o vreme când familia lui a trebuit să facă față nevoilor zilnice bazându-se doar pe alocația lui. Primul său job a fost de tinichigiu, după care a devenit inginer de sunet la un studio de înregistrări.

Nici prietenul său, Alex Velea, n-a avut o situație financiară prea fericită. Cântărețul a povestit că a dus-o foarte greu atunci când era copil și că, la un moment dat, vindea haine la metrou ca să facă un ban de buzunar.

 

Urmăriți Impact.ro și pe
Emanuela Pană
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București, Emanuela Pană s-a alăturat echipei Impact în anul 2020, din dorința de a fi...