Vedeta Marocului donează toți banii câștigați la Campionatul Mondial. Unde se duc cei 300.000 de euro

Beatrice Dumitru 15.12.2022, 17:40
Vedeta Marocului donează toți banii câștigați la Campionatul Mondial. Unde se duc cei 300.000 de euro

Hakim Ziyech, vedeta selecționatei Marocului, a impresionat pe durata Campionatului Mondial 2022 din Qatar. Și nu doar pe teren, ci și în afara lui. El va dona totții banii câștigați la echipa națională, după ce „Leii din Atlas” vor juca finala mică a Cupei Mondiale contra Croației. Nu este pentru prima dată când fotbalistul face un astfel de gest.

Cui va dona fotbalistul marocan banii

Hakim Ziyech, jucătorul lui Chelsea, a debutat la echipa națională a Marocului în 2015 și de atunci toți banii pe care i-a câștigat în tricoul reprezentativei țării sale nu i-a folosit, ci i-a donat în scopuri caritabile. Așa va proceda și cu suma pe care o va primii în urma Campionatului Mondial din Qatar.

Vedeta Marocului urmează să primească peste 300.000 de euro după parcursul „Leilor din Atlas”, care au ajuns până în semifinalele Cupei Mondiale, iar toți banii vor ajunge la familii nevoiașe din țara sa. Nu este pentru prima oară când Hakim Ziyech donează sumele încasate la echipa națională.

Vedeta Marocului donează toți banii câștigați la Campionatul Mondial. Unde se duc cei 300.000 de euro
Hakim Ziyech joacă la Chelsea Londra.

Nu este pentru prima dată când Hakim Ziyech donează bani

Jucătorul lui Chelsea a donat bani pentru diferite cluburi de amatori din Maroc și spitale, iar  altă dată el a împărțit sumele cu oamenii din staff-ul naționalei. În 2018, Hakim Ziyech a donat un milion de dolari pentru pacienții din țara natală bolnavi de cancer.

Presa din Arabia Saudită scrie că diurna jucătorului primită în perioda în care se află la echipa națională ajunge la oamenii care cară bagajele jucătorilor și la femeile de serviciu.

După evoluțiile sale de la Cupa Mondială, Hakim Ziyech ar putea părăsi Chelsea pentru o formație din Italia. Presa din Cizmă anunța recent că AC Milan este interesată de transferul său în schimbul a 15 milioane de euro. Jucătorul marocan a ajuns la Londra în 2020, de la Ajax, pentru 40 de milioane de euro.
Naționala Marocului a scris istorie la Mondialul din Qatar, fiind prima echipă din istoria Africii calificată în semifinalele unui Campionat Mondial. „Leii din Atlas” au fost învini de Franța, scor 0-2, și au ratat preșezența  în marea finală de duminică.

Gabriela Cristea se poate considera o norocoasă
Urmăriți Impact.ro și pe
Beatrice Dumitru
Este redactor pe zona de Actualitate Impact.ro. Beatrice a absolvit Facultatea de Jurnalism și cursurile de prezentatori, redactori, reporteri și operatori tv în cadrul Academiei de Radio și...