O vedetă din România a dezvăluit că și-a dorit la un moment dat să se facă medic legist, pentru că i se părea foarte interesantă această profesie. Însă, a renunțat la această idee și a ajuns cântăreață și influencer.
Vedeta, în vârstă de 22 de ani, care a reușit să se facă remarcată ca influencer, a spus că este mulțumită de ce a realizat până acum, chiar dacă la un moment dat s-a gândit să se facă medic legist.
„Am avut mai multe idei, voiam să fiu medic legist, la un moment dat. Mi se părea foarte tare, deși nu-i chiar așa. Sunt fericită unde am ajuns. Nu pot spune că nu mă așteptam, de mică am fost crescută într-o familie care oricum era publică. Și mi-a plăcut acest lucru și uite unde am ajuns.
La Știri nu mi-aș fi dorit să fiu, e prea serios pentru mine, dar la televizor la o emisiune, de ce nu? M-aș vedea prezentând o emisiune de divertisment. Chiar și actriță în filme, seriale. Dar cine știe ce se va întâmpla în 2023”, a spus Alexia Eram, fiica prezentatoarei Știrilor Pro TV, Andreea Esca, potrivit Playtech Știri.
Alexia Eram a mai dezvăluit că, dincolo de faptul că i-ar plăcea să prezinte o emisiune de divertisment sau să joace în filme sau seriale, speră ca în anul viitor să-și poată deschide propria afacere.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]„De obicei, dorințele nu se spun, până nu se îndeplinesc. Dar pe lângă faptul că vreau să fiu fericită în continuare, sănătoasă, să răzbesc cât mai mult în social-media, poate reușesc și să-mi fac propriul meu business”, a spus fiica Andreei Esca.
Alexia Eram a mai spus că mama ei nu prea gătește și că anul acesta ea și familia ei nu își vor petrece Crăciunul acasă. Tânăra a precizat că în fiecare an se împarte între rudele din Franța și cele din România.