Vedeta care va prezenta Chefi la Cuțite alături de Gina Pistol. Decizie surpriză la Antena 1

Stan Filon 04.11.2020, 16:32
Vedeta care va prezenta Chefi la Cuțite alături de Gina Pistol. Decizie surpriză la Antena 1

Gina Pistol este însărcinată, așa că Antena 1 a angajat un co-prezentator care să facă o parte din treaba frumoasei vedete. Acesta este nimeni altul decât Speak, fostul finalist al emisiunii Asia Express, care se va alătura echipei de producție. Filmările pentru sezonul 9 au început deja!

Speak va prezenta Chefi la Cuțite, alături de Gina Pistol

Sezonul 9 din Chefi la Cuțite începe cu o figură nouă în rândul echipei! Cântărețul Speak (Ștefan Sprianu), finalist Asia Express 3, va fi coprezentatorul Ginei Pistol, în următorul sezon, și va sta alături de concurenți. Astfel, vom afla poveștile lor.

“Rolul meu va fi acela de a sta alături de sustinători atunci când concurenții intră la jurizare și uneori de a-i întâmpina pe cei care urmează să meargă la bancurile de lucru. Am stat mult de vorbă cu Gina, mi-a povestit în detaliu cum se desfășoară lucrurile, mi-a zis că voi cunoaște foarte multe povești, că voi simți emoțiile concurenților și că toată experiența va fi ceva surprinzător.

Speak este noul co-prezentator al emisiunii Chefi la Cutite, angajat ca s-o ajute pe Gina Pistol
Speak este noul co-prezentator al emisiunii Chefi la Cutite, angajat ca s-o ajute pe Gina Pistol

Speak va prezenta și internauților imagini din culise

A avut dreptate, pentru că deja se întâmplă asta, iar mie îmi place foarte mult. Eu sunt tare curios din fire, așa că întrebările pe care le adresez oamenilor sunt cât se poate de naturale, atât de naturale încât îi surprind și pe ei”, a spus Speak, pe numele său real Ștefan Sprianu.

Pe lângă rolul de co-prezentator, Speak, influencer pe Instagram, va pregăti și un proiect online în care va prezenta imagini din culise.

“Pregătesc un proiect online, o serie de episoade în care să îi aduc pe telespectatori sau pe curioși cu mine în culise. Vreau să le arăt ce se întâmplă pe platoul de filmare, ce fac chefii în pauze, cum se desfășoară producția, ce provocări le-am mai pregătit celor trei, să povestim mai mult cu personaje speciale care au decis să vină la emisiune etc., pentru că o zi de filmare e plină de tot felul de întâmplări”, a spus Speak.

Toată lumea are grijă de Gina Pistol, acum că a rămas însărcinată. Cei trei Chefi au pregătit și o cameră specială pentru Gina, pentru ca aceasta să se poată odihni în timpul filmărilor. “Chefii au fost deosebit de drăguți, nu mă așteptam la o asemenea surpriză și îmi dau seama că noi chiar am ajuns o familie”, a declarat Gina Pistol.

Urmăriți Impact.ro și pe
Stan Filon
Mi-am dorit întotdeauna ca articolele mele să schimbe lucrurile în bine, fie că am scris despre corupția din România  sau am prezentat poveștile de viață ale unor oameni obișnuiți. Îmi...