Vedeta care luptă la tribunal pentru avere, la 3 ani de la moartea soțului. Ce se întâmplă acum

Ana-Maria Tudor 07.08.2023, 14:23
Vedeta care luptă la tribunal pentru avere, la 3 ani de la moartea soțului. Ce se întâmplă acum

Marcela Fota, cunoscuta cântăreață de muzică populară, se află într-o dispută judiciară pentru administrarea averii lăsate în urmă de soțul ei. În această perioadă, artista depune eforturi pentru a rezolva aspectele legate de moștenire. Viața ei recentă a fost umbrită de evenimente triste, suferind pierderea soțului, a tatălui și, ulterior, a soacrei sale.

Marcela Fota luptă în instanță la 3 ani de la decesul soțului

Cu aproximativ 3 ani în urmă, soțul Marcelei Fota a părăsit această lume brusc și tragic, în urma unui infarct. Incidentul a avut loc într-un centru de copiat acte din Craiova, unde, într-un moment neașteptat, el a căzut la pământ.

 

Echipa medicală a fost imediat alertată și a sosit la locul incidentului, solicitată de ceilalți clienți prezenți la birou. Cu toate acestea, toate eforturile lor au fost în zadar, deoarece nu au putut să-l salveze. Însă, doi ani mai târziu de la tragicul deces fulgerător al bărbatului pe care îl iubea și alături de căre avea un băiețel, Marcela Fota a dezvăluit că se află într-o nouă relație.

Citește și: Tatăl iubitului Marcelei Fota a divorțat. S-a combinat cu o cântăreață de muzică populară

Artista a recunoscut acest lucru, după ce a fost asociată cu un bărbat mult mai tânăr decât ea. Recent, Marcela Fota a depus o cerere în fața instanței pentru obținerea unei Curatele Speciale – Autorizare Acte.

În cadrul acestei cereri, ea solicită numirea unui curator special pentru a reprezenta și proteja interesele fiului său. Această situație apare atunci când un copil minor este implicat într-un proces de moștenire în concurență cu unul sau ambii părinți.

În astfel de cazuri, autoritatea tutelară are rolul de a numi un curator special, care să reprezinte și să asiste minorul. Prezența curatorului este necesară în procesul de succesiune notarială și în instanța judecătorească, dacă cauza moștenirii ajunge în fața acesteia. Marcela Fota a ales să desemneze o bună prietenă pentru a reprezenta interesele fiului său în această situație.

Cântăreața de muzică populară și fiul acesteia au fost acționați în instanță

Pe site-ul instanțelor de judecată este menționat un proces care a fost deschis cu câteva luni în urmă. Marcela Fota și fiul ei au fost implicați într-o acțiune legală inițiată de o firmă cu domeniu de activitate în agricultură, specializată în producția și comercializarea de cereale și produse lactate.

Vezi și: Cum arăta Marcela Fota înainte de operațiile estetice. Schimbarea este uriașă. Nu ai mai recunoaște-o

Cei doi au fost citați să apară în fața judecătorilor pentru a răspunde la acuzații legate de „anulare act” și este posibil ca această situație să fie unul dintre motivele care au determinat-o pe artistă să aleagă si să desemneze un reprezentant legal pentru fiul său.

Urmăriți Impact.ro și pe