Se pare că fiica lăutarilor de la Clejani este tot mai des implicată în scandaluri. După ce a provocat un accident și a fost depistată că a consumat pastile, Margherita a iscat discuții aprinse cu vecinii de bloc. Aceștia au reclamat-o și au chemat Poliția pentru a interveni. Din păcate, aceștia au fost deranjați de gesturile tinerei.
În ciuda faptului că este tânără și frumoasă, vedeta are în ultima vreme un comportament neadecvat. Deși părinții săi, Viorica și Ioniță, au ținut mult la educația fetei lor, aceasta pare să fie în perioada euforică a vieții. Din păcate, atitudinea Margheritei afectează viața oamenilor din jurul său. Mutată într-o zonă centrală din București, vedeta le provoacă nemulțumiri vecinilor.

Cei de la ciao.ro au aflat care sunt problemele care îi neliniștesc pe locatarii din blocul unde s-a mutat tânăra. Aceștia povestesc că zgomotul provocat de tânără îi deranjează cumplit, dar sunt și alte motive de discuție.
Avem o vecină care se crede vedetă, care fumează în lift țigară electronică, iar noi, vecinii cu copii nu mai suportăm să stăm în mirosul emanat de aceasta. Nu își aruncă gunoiul unde trebuie. La 3 dimineața se aud zgomote din apartamentul ei, dă cu aspiratorul, merge pe tocuri, scârțâie și mută mobila. Nu știu ce face exact, dar suntem mai mulți vecini cărora nu ne place cum se comportă, au declarat oamenii din blocul în care locuiește Margherita.
Pe de altă parte, vecinii nemulțumiți au încercat să își facă singuri dreptate. Aceștia și-au pierdut răbdarea și i-au transmis Margheritei mesaje pe scara blocului.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Atunci când vrei să te odihnești nu se poate. Ba latră câinele, ba e gălăgie la 12 noaptea sau la 3 dimineața. Avem copii care nu se odihnesc cum trebuie din această cauză, așa că am chemat Poliția, a mai spus un vecin de-al vedetei.