Valoare vouchere Rabla 2024. Scade la jumătate prima de casare
În 2024, valoarea voucherelor pentru programul Rabla se reduce semnificativ conform unei noi Ordonanțe de Urgență pregătite de Guvern. Această schimbare va avea un impact semnificativ asupra participanților la program și a pieței auto din România. Află mai multe despre valoare vouchere Rabla 2024.
Valoare vouchere Rabla 2024: Guvernul scade la jumătate finanțarea
Guvernul a anunțat o reducere semnificativă a finanțării pentru proiectele fotovoltaice și a valorii tichetelor pentru programul Rabla, conform ”ordonanței trenuleț” publicate de Ministerul Finanțelor. Cea mai mare ajustare se observă în cazul programului Rabla Plus, unde subvenția a fost redusă drastic de la 10.000 de euro la 2.000 de euro.
Valoarea voucherului oferit pentru casarea unui autovehicul vechi prin programul Rabla în anul 2024 se reduce la 3.500 lei pentru achiziționarea unui autovehicul nou sau a unei motociclete.
De asemenea, conform Ordonanței, ecotichetul acordat prin Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, pentru promovarea vehiculelor rutiere nepoluante și eficiente din punct de vedere energetic între 2000 și 2024, va avea un plafon maxim de 10.000 lei.
Potrivit ordonanței, ”în anul 2024, cuantumul ecotichetului acordat prin Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante şi eficiente din punct de vedere energetic, 2020 – 2024 este în sumă maximă de 10.000 lei”.
Citește și: Programul Rabla Local 2023. Care sunt condițiile de înscriere și ce valoare are voucherul?
Primă de 5.000 de lei pentru casarea a două autovehicule uzate
De asemenea, în situația casării a două autovehicule uzate, se aplică prima de 5.000 lei. Această primă de casare este acordată doar în cazul în care beneficiarul a deținut autovehiculul uzat în proprietate pentru o perioadă mai mare de 3 ani.
”În anul 2024, cuantumul primei de casare acordate prin Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional 2020 – 2024 este în sumă de maxim 3.500 lei pentru achiziţionarea unei motociclete noi sau a unui autovehicul nou în schimbul casării unui autovehicul uzat, respectiv 5.000 lei pentru achiziţionarea unui autovehicul nou în schimbul casării a două autovehicule uzate.
Prima de casare se acordă numai în cazul în care beneficiarul deține în proprietate autovehiculul uzat pentru o perioadă mai mare de 3 ani”, se arată în text.
Până acum, programul Rabla Plus oferea tichete cu o valoare de până la 54.000 de lei pentru achiziționarea de mașini electrice în cazul casării a două mașini uzate, în timp ce programul Rabla Clasic acorda o subvenție de 7.000 de lei pentru casarea unei mașini vechi și de 10.000 de lei pentru casarea a două mașini vechi.
Iată ce valoare au acum voucherelor acordate în cazul cumpărării de mașini electrice, hibride sau motociclete electrice:
- 25.500 lei pentru mașini full electric;
- 13.000 lei pentru autoturisme hibride;
- 13.000 pentru motociclete electrice.
Ce se întâmplă cu fondurile de la fotovoltaice?
Totodată, subvențiile pentru panourile fotovoltaice se reduc la jumătate. Statul a decis să reducă finanțarea oferită prin Programul Casa Verde Fotovoltaice la 10.000 lei per solicitant. Până acum, finanțarea acordată prin programul Casa Verde Fotovoltaice era de 20.000 lei per solicitant.
”În anul 2024, finanțarea care se acordă prin Programul privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum şi livrării surplusului în reţeaua naţională este în sumă de 10.000 lei/ solicitant”, se arată în ordonanță.
În anul 2024, finanțările pentru panouri fotovoltaice vor fi disponibile prin intermediul a două programe distincte. Primul dintre ele este cunoscut sub numele de ”Casa Verde” și este gestionat de către Administrația Fondului de Mediu. Al doilea program este implementat de către Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene. Până în prezent, nu există încă detalii clare cu privire la condițiile și sumele exacte oferite prin aceste programe.
Singura decizie confirmată până în prezent este că finanțările și instalările pentru programul ”Casa Verde” din 2023 vor fi reluate în jurul datei de 15 ianuarie 2024. Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a declarat că, în prezent, 93 de instalatori sunt înscriși în acest program.