Vaccinurile împotriva variantei Omicron, aprobate mai repede decât ne-am fi aşteptat. E o chestiune de câteva luni

Nicu Stan 01.12.2021, 09:35

Vaccinurile împotriva variantei Omicron, tulpina mutantă apărută în Africa de Sud, ar putea fi aprobate mai repede decât ne-am fi aşteptat. Astfel, până la apariția vaccinului împotriva variantei coronavirusului apărut de curând nu ar dura decât câteva luni. EMA informează că nu ar fi nevoie de noi vaccinuri, întrucât cele existente ar face față tulpinei

Vaccinul pentru varianta Omicron, aprobat  în câteva luni, dacă va fi fi nevoie. Anunțul EMA

EMA a anunțat, ieri, că ar putea aproba vaccinurile adaptate la varianta Omicron a coronavirusului în trei-patru luni, dacă ar fi nevoie. Agenția susține că actualele vaccinuri oferă în continuare protecție, informeazaă Reuters.

Adresându-se Parlamentului European, directorul executiv al Agenției Europene a Medicamentului (EMA), Emer Cooke, a anunțat că nu se cunoaște dacă producătorii de vaccinuri vor trebui să-și modifice vaccinurile pentru a oferi protecție împotriva Omicron, însă că EMA ia în calcul o astfel de posibilitate.

Deocamdata nu se stie cat de periculos este Omicron. Oamenii de stiinta fac cercetari
Deocamdata nu se stie cat de periculos este Omicron. Oamenii de stiinta fac cercetari

Vor trebui făcute teste clinice

„Dacă ar exista o nevoie pentru a schimba vaccinurile existente, am putea fi într-o poziție de a le aproba în trei până la patru luni. Companiile ce adaptează formulele lor pentru a include noua secvențiere (…) vor trebui să dovedească că sistemul de producție funcționează, iar apoi vor trebui să efectueze teste clinice pentru a determina dacă chiar funcționează în practică”, spune Emer Cooke.

Moderna nu crede că vaccinurile existente vor face față Omicron

Pe de altă parte, șeful producătorului de vaccinuri Moderna a avertizat că este puțin probabil ca actualele vaccinuri să fie la fel de eficiente împotriva variantei Omicron așa cum sunt față de versiunea Delta.

„Chiar dacă noua variantă devine mai răspândită, vaccinurile pe care le avem vor continua să ofere protecție”, a spus Emer Cooke.

În luna februarie, EMA a emis un ghid pentru a grăbi procesul de aprobare pentru producătorii care-și modifică vaccinurile anti-coronavirus astfel încât să ofere protecție împotriva noilor variante.

Omicron are mutații comune cu o altă variantă

Omicron are în comun câteva mutații importante cu două variante anterioare, Beta și Gamma, care le-a făcut mai puțin vulnerabile în fața vaccinurilor. În plus, Omicron are 26 de mutații unice, multe dintre ele în regiuni țintite de anticorpii produși de vaccinuri.

De asemenea, medicul Valeriu Gheorghiţă spune despre Omicron că este o variantă interesantă de Sars-Cov-2, în sensul în care există acumulate peste 30 de mutaţii la nivelul proteinei spike, lucru nemaiîntâlnit.

Omicron ar scăpa de acțiunea neutralizantă a anticorpilor

„Din acest punct de vedere sunt indicii importante că această variantă virală ar reprezenta într-adevăr o variantă de escape, de scăpare de sub acţiunea neutralizantă a anticorpilor, ceea ce reprezintă o problemă dacă luăm în calcul eficienţa vaccinurilor şi protecţia pe care o avem în momentul de faţă după vaccinare şi după trecerea prin boală”, a declarat Valeriu Gheorghiţă, potrivit Digi24.

Urmăriți Impact.ro și pe