Va fi mult mai simplu pentru străini să muncească în România. Ce face statul român în 2022
Va fi mult mai simplu pentru străini să muncească în România. Statul român a simplificat solicitările de ședere sau de rezidență în țara noastră. Cetăţenii străini și europeni vor depune, începând cu 1 ianuarie 2022, mai puține acte pentru obținerea dreptului lor de ședere sau de rezidență în România, conform unui anunț al Inspectoratului General pentru Imigrări (IGI).
Se simplifică procedurile pentru străinii care vor să muncească în România. Ce nu se va mai depune la dosare
Străinii care vor să obșină dreptul de ședere sau de rezidență în România vor depune mai puține acte, procedura fiind simplificată, după cum informează Inspectoratul General pentru Imigrări.
Astfel, va fi mult mai simplu pentru străini să muncească în România. Cetăţenii străini și europeni vor depune, începând cu 1 ianuarie 2022, mai puține acte pentru reglementarea dreptului lor de ședere sau de rezidență în România, potrivit IGI.
Anunțul IGI
Este vorba, potrivit anunțului IGI, despre următoarele documente care nu vor mai trebui depuse în copie la solicitarea dreptului de ședere sau de rezidență în România:
-certificatul de înmatriculare al societății comerciale;
-actele constitutive ale societății comerciale;
-hotărârea judecătorescă de înființare;
-certificatul cu înscrierile de mențiuni efectuate la ONRC;
-autorizația de funcționare;
-scrisoare de acceptare la studii;
-actul constitutiv al instituției de formare profesională;
-actul constitutiv al organizației;
-documentul de identitate al cetățeanului român sau străin eliberat de autoritățile române;
-certificatul de căsătorie eliberat de autoritățile române;
-certificatul de naștere al copilului, cetățean român sau străin, eliberat de autoritățile române; și
-avizul tehnic de specialitate.
Se vrea dublarea numărului de muncitori străini în 2022
Ce face statul român în 2022? A simplificat procedurile de lucru privind eliberarea documentelor emise cetăţenilor străini și europeni. Trebuie reamintit, în acest context, că Ministerul Muncii intenționează să dubleze, în acest an, numărul de lucrători străini care pot să se angajeze în țara noastră.
De altfel, intenția apare într-un proiect de HG aflat pe masa Guvernului și este motivată de lipsa forței de muncă din România, dar și de solicitările venite din partea firmelor care vor să angajeze cetățeni din afara UE.
Câți muncitori străini au prestat în România în 2021
Inițial, în 2021 a fost stabilit un contingent de 25.000 de angajați străini în România, însă ulterior numărul a fost crescut până la 50.000. De asemenea,, pentru anul acesta, Guvernul va acorda 100.000 de avize ce le vor permite cetățenilor din alte țări să lucreze în țara noastră.
În vara anului trecut, când a mărit limita la 50.000, prim-ministrul Florin Cîțu a spus că necesarul de forță de muncă pe piața din România este de 160.000 de muncitori.