Va fi diferit să îți cumperi televizor de la 1 martie. Uniunea Europeană a luat decizia

Mihnea Tălău 24.02.2023, 08:17
Va fi diferit să îți cumperi televizor de la 1 martie. Uniunea Europeană a luat decizia

De la 1 martie 2023, intra în vigoare noile reguli, stabilite de Uniunea Europeană, privind comercializarea anumitor televizoare. Totul pentru economia de curent. Astfel, vor fi reevaluate clasele de eficienţă energetică ale televizoarelor. Aparatele care până acum era clasificate cu clasa energetică A vor trece direct la G pe noua „etichetă energetică”.

Televizoarele care se interzic în Europa

Noul tip de etichetă pentru aparate electronice şi electrocasnice a fost  introdus prima oară pe 1 martie 2021.

Acum, la nivelul UE urmează să fie modificat regulamentul legat de proiectarea ecologică. Standardul minim pentru noile televizoare urmează să fie clasa energetică F, ceea ce va genera o problemă considerabilă pentru dispozitivele mari, de rezoluţie ridicată, care ar putea fi interzise. De aceea, anumite televizoare OLED de mari dimensiuni şi cu consum prea mare de energie și cu rezoluție 8K vor dispărea de pe piață.

Concret, noile măsuri îşi propune să elimine consumatorii mari de energie din casele europene.

Din luna martie, ecranele Full HD pot atinge un index de eficienţă energetică de maximum 0,75, iar pentru rezoluțiile mai mari și pentru ecranele micro-LED se aplică limita de 0,90.

Singurele excepții de la regulament sunt televizoarele care se află deja în magazine până la data de 1 martie.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]
La ce s-au uitat românii la televizor în luna iulie
 

Un televizor 8K consumă de două ori mai multă energie decât unul 4K

Ceea ce este interesant și subliniat de către site-ul HDTV Polska este că viitoarea legislație se bazează pe estimări făcute în perioada 2014-2017, atunci când tehnologia se afla în stadiu de dezvoltare.

Cu alte cuvinte, pentru o mai bună înțelegere a problemei este important de notat faptul că ecranele 8K au fost puse în vânzare de la sfârșitul anului 2018, în timp ce ecranele MicroLED-urile abia din 2022.

Potrivit specialiștilor, în ultimul rând, raportul „The Sustainable Future of Video Entertainment”, publicat de InterDigital și Futuresource, spune că un televizor cu rezoluţia 8K va consuma de două ori mai multă energie decât un televizor 4K, potrivit 8kassociation.com.

Urmăriți Impact.ro și pe
Mihnea Tălău
Mihnea Tălău. Redactor la impact.ro. Dedicat presei încă din 1998. Am o diplomă în Drept, un „mic” masterat și o scoală de jurnalism. Am avut norocul și onoarea de a face parte, în...