USR, despre noul site dedicat măsurii de reducere a taxării salariilor: „Decizia Guvernului Ciucă va nenoroci sute de mii de români”

Elena Avramescu 02.08.2022, 15:03
USR, despre noul site dedicat măsurii de reducere a taxării salariilor: „Decizia Guvernului Ciucă va nenoroci sute de mii de români”

În contextul în care au fost anunțate creșteri de taxe de la 1 august, USR ține să vină în ajutorul românilor, astfel că a lansat un site dedicat măsurii de reducere a taxării salariilor, www.zerotaxe.ro, făcând acuzații la adresa Guvernului, spunând că ar trebui ca acestea să fie scăzute, dacă vrea să ajute cu adevărat cetățenii.

USR lansează un site dedicat măsurii de reducere a taxării salariilor

Mai precis, USR a decis să lanseze un nou site care conține diferite întrebări şi răspunsuri pentru propunerea de reducere a impozitării muncii prin scutirea taxelor pe echivalentul unui salariu minim: www.zerotaxe.ro.

„Decizia Guvernului Ciucă de a creşte taxele de la 1 august va nenoroci sute de mii de români. 60% din IMM-urile din România anunţă deja că vor face concedieri ca urmare a creşterii taxelor. Dacă ar fi vrut să ajute românii, Guvernul PSD-PNL ar fi trebuit tocmai să reducă taxele, nu să le crească, sărăcind românii şi mai mult

Noul site www.zerotaxe.ro este actualizat cu ultimele noutăţi şi explică principiile Zero Taxe pe salariul minim şi impactul benefic pe care îl poate avea această măsură. De asemenea, conţine un calculator care arată oricui este interesat cu cât i-ar creşte venitul odată cu aplicarea măsurii”, găsim notat în comunicat.

USR, despre noul site dedicat masurii de reducere a taxarii salariilor
Noul site dedicat masurii de reducere a taxarii salariilor

Tot pe site se găsește un exemplu cât mai simplu cu privire la care i-ar rămâne unui cetățean dacă impozitarea ar fi redusă. În plus, se pare că acesta ar fi momentul prielnic pentru scăderea taxelor iar deputatul USR Cristina Prună ne dă și o explicație plauzibilă.

„În prezent, la un salariu de 1.000 de euro, brut pe lună, după ce statul ia taxele, un angajat rămâne cu 2.887 de lei în mână. Dacă s-ar aplica reducerea impozitării prin scutirea salariului minim, angajatul ar rămâne în buzunar cu un salariu net cu 1.000 de lei mai mare.

Acum ar fi cel mai bun moment de scădere a taxelor. Dacă clasei politice i-ar păsa de români, asta ar face. Măsura pe care am vrut mereu să o introducem şi pe care am negociat-o în fostul program de guvernare, cu greu, este netaxarea primilor lei câştigaţi de orice salariat din România.

Concret, scutirea de la taxe a echivalentului unui salariu minim pentru veniturile tuturor salariaţilor din România. Exact aşa cum este în statele vestice, unde românii pleacă de multe ori la muncă. Pentru mai buna înţelegere a acestei măsuri, pentru care coaliţia PSD – PNL nu are bani, am explicat totul pe www.zerotaxe.ro”, a spus deputatul USR Cristina Prună.

În concluzie, USR este de părere că „Zero Taxe pe Salariul Minim” este unica soluţie care poate ajuta oamenii să nu mai piardă sume mari la salariu.

Urmăriți Impact.ro și pe
Elena Avramescu
Este redactor Impact.ro. Absolventă a Colegiului Naţional ”Mihai Eminescu” din Buzău, precum şi a Facultăţii de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion din Bucureşti, Elena Avramescu...