Comisia de etică a Universității Babeș-Bolyai a analizat teza de doctorat a ministrului de Interne, Lucian Bode, și a confirmat că acesta a plagiat. După declanșarea scandalului, a căzut și primul cap. Radu Carp, profesorul care a validat doctoratul lui Lucian Bode, și-a dat demisia dintr-o comisie a Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU).
După analizarea lucrării de doctorat a ministrului de Interne, Lucian Bode, Comisia de etică a Universității Babeș-Bolyai a precizat că teza este profund viciată și i-a cerut acestuia corecturi și retragerea cărții publicate pe baza doctoratului.
În urma declanșării scandalului de plagiat, Radu Carp, profesorul care a validat teza lui Lucian Bode de doctorat și fost coleg de partid cu acesta, a demisionat din CNATDCU unde era membru al Comisiei de ştiinţe politice, studii de securitate, ştiinţe militare, informaţii şi ordine publică. Decizia a fost luată după ce colegii i-au cerut demisia în Consiliul Facultății de Științe Politice a Universității București.
„Eu am precizat că vreau să-mi dau demisia de multă vreme, dar nu pentru acest motiv pentru că eu dorm liniștit după chestiunea asta cu Bode. Da, îmi reproșez într-adevăr că trebuie să fiu mai atent la unele citări și să le sesizez, să le pun acolo în referat, dar eu dorm liniștit știind că mi-am îndeplinit atribuțiile pe care le-am avut. Într-adevăr îmi reproșez dar nu este o culpă uriașă. Și toți membrii comisiei dorm liniștiti pentru că noi am făcut ce trebuia să facem (…) Responsabilitatea acordării acelui titlu îi aparține Ecaterinei Andronescu, care a semnat acel titlu, comisiei de la minister CNATDCU care a recomandat, panelului care a avut la dispoziție toate elementele, acolo este responsabilitatea nu UBB conferă oferă titluri, doar recomandă”, a declarat Radu Carp pentru HotNews.ro.
Radu Carp a mai precizat că principalul motiv pentru care demisionează este ca urmare a faptului „că se vor pune mari presiuni pe CNATDCU” și nu vrea „să se interpreteze cumva” și că instituția funcționează defectuos, „nu există un cadru juridic care să ne protejeze pe noi ca membrii și în fața a ceea ce urmează sau în fața unor acuzații noi nu avem niciun fel de protecție”.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Miniustrul Lucian Bode a reacționat după ce s-a confirmat că a plagist și susține că a folosit „norme de citare din 2018”, dar că lucrarea sa a fost analizată pe baza unor norme „folosite în 2022”. Lucian Bode a dat în judecată, pe 5 ianuarie, Comisia de Etică a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca (UBB).