Ungaria, România, Georgia au încheiat un acord cu privire la transportul de electricitate

Elena Avramescu 12.12.2022, 15:30
Ungaria, România, Georgia au încheiat un acord cu privire la transportul de electricitate

Inițial s-a aflat că premierul maghiar Viktor Orban urmează să vină în România la data de 17 decembrie, pentru semnarea unui contract în energie, informație dată de Bertalan Havasi, purtătorul de cuvânt al oficialului, pentru publicația Nepszava.

Acord important încheiat între Ungaria, România, Georgia

La începutul lunii decembrie, ministrul român al Afacerilor Externe (MAE), Bogdan Aurescu, a discutat, la începutul acestei luni, cu omologul său azer despre semnarea, la data de 17 decembrie, a Memorandumului privind crearea unui cablu submarin de transport al energiei electrice verzi între România, Azerbaidjan, Georgia şi Ungaria.

În plus, la data de 1 decembrie 2022, Bogdan Aurescu a avut o întâlnire cu omologul azer Jeyhun Bayramov, în marja reuniunii Consiliului Ministerial al OSCE, desfăşurat la Lodz, în Polonia. Toate discuțiile au vizat stadiul stadiul şi perspectivele relaţiilor bilaterale, iar accentul principal a fost pus pe dinamizarea dialogului politic şi cooperarea sectorială.

Ministrul român de externe este mulțumit din cauza relațiilor extrem de bune dintre România şi Republica Azerbaidjan, mai ales că România a fost primul stat membru UE care a încheiat un Parteneriat Strategic cu Azerbaidjanul, în anul 2009, conform MAE.

„Şeful diplomaţiei române a reliefat importanţa valorificării depline a potenţialului de cooperare existent în plan bilateral, subliniind interesul prioritar pentru implementarea proiectelor în domeniile energiei, conectivităţii şi transporturilor.

În acest sens, Bogdan Aurescu s-a referit la apropiata semnare, pe 17 decembrie, la Bucureşti, a Memorandumului de Înţelegere privind crearea unui cablu submarin de transport al energiei electrice „verzi” între România, Azerbaidjan, Georgia şi Ungaria.

De asemenea, a salutat începerea negocierilor, pe 8 noiembrie, între România, Azerbaidjan, Georgia şi Turkmenistan, pentru încheierea Acordului privind crearea şi operarea Rutei Internaţionale de Transport de Mărfuri Marea Neagră – Marea Caspică, proiect propus şi promovat de România”, a transmis MAE la începutul acestei luni.

Ce s-ar putea intampla de la 1 ianuarie cu facturile la electricitate

Ursula von der Leyen, președintele Comisiei europene, Irakli Garibashvili, premierul Georgiei, și Ilham Aliy, președintele Azerbaidjanului vor fi prezenți la vizita în România, alături de Viktor Orban, potrivit datelor Nepszava.

Nu trebuie uitat faptul că în luna august, șeful diplomației maghiare a făcut un anunț important, spunând că după o întâlnire cu ministrul azer al Energiei, Azerbaidjanul va produce mari cantități de electricitate verde, ce va fi ulterior transportată printr-o conductă submarină în Georgia, apoi în România. Ungaria se va alătura ulterior proiectului deoarece este nevoie de cel puțin două state membre pentru a primi finanțare din partea UE.

Astfel că sâmbătă urmează să aibă loc la București un summit ad-hoc ce prevede semnarea unui acord între Ungaria, România, Georgia și Azerbaidjan, ce are în vedere transportul de electricitate din Azerbaidjan, printr-un cablu submarin prin Marea Neagră, al cărui proiect a fost resuscitat recent. Ulterior și Serbia s-a arătat interesată de proiect ca să importe din Azerbaidjan.

Urmăriți Impact.ro și pe
Elena Avramescu
Este redactor Impact.ro. Absolventă a Colegiului Naţional ”Mihai Eminescu” din Buzău, precum şi a Facultăţii de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion din Bucureşti, Elena Avramescu...