Ungaria, anunț de ultimă oră! Măsura care intră în vigoare din 17 iunie. Vestea pe care românii trebuie s-o afle imediat

17 06. 2020, 08:30

Deși țara noastră înregistrează mai mult de 5 cazuri de Covid-19 la un milion de locuitori, Ungaria a fost de acord să ridice obligativitatea carantinării/ izolării pentru cetățenii români care vor să intre în această țară. Este anunuțul făcut de președintele UDMR, Kelemen Hunor, care le-a cerut oficialilor maghiari să ia în calcul o redeschidere a graniței.

Măsura de ultimă oră anunțată de Ungaria

Această relaxare a Ungariei față de cetățenii români care-i calcă pragul intră în vigoare de miercuri, 17.06.

„Situația la noi este un pic mai gravă decât în celelalte țări, aici se raportează nu cinci îmbolnăviri la un milion, ci peste, dar, totuși, o abordare simetrică este necesară. Răspunsul primit este pozitiv, iar începând de miercuri și din partea Ungariei se va deschide granița, deci nu trebuie să stea în carantină sau izolare cei care intră în Ungaria din România”, a spus liderul maghiarilor din România, potrivit digifm.

Știrea a fost confirmată și de ministrul maghiar de Externe, Peter Szijjarto, care a scris pe Facebook că a dat curs cererii UDMR de a ridica măsura carantinării pentru români.

Ungaria are 4.077 de cazuri confirmate de Covid-19 și un număr de 565 de decedați din această cauză. Și Ungaria a relaxat, pe 4 mai, măsurile de izolare la domiciliu, mai puțin în Budapesta, dar măsurile de distanțare socială continuă să fie aplicate. Începând cu 18 mai, măsurile de relaxare au început să fie aplicate și în Budapesta. Măștile sunt purtate în spațiile închise și în mijloacele de transport în comun. De asemenea, și în Ungaria se respectă distanța de un metru și jumătate dintre persoane.

„E de datoria noastră să permitem economiei să se dezvolte”, a spus ministrul maghiar de Externe  foto credit: politiadefrontiera.ro

Ungaria a deschis restaurantele în spații închise

Ungaria a deschis zonele publice de agrement, parcurile și magazinele. Restaurantele, cafenelele și barurile sunt deschise numai dacă au terasă. Piscinele exterioare, de asemenea, sunt deschise, la fel și muzeele în aer liber, locurile de joacă și grădinile zoologice.

Restricțiile de limitare a programului vor fi și ele ridicate, dar în Ungaria încă e în vigoare măsura dedicată persoanelor 65+ de a merge la magazin doar între orele 9 și 12. Hotelurile sunt deschise în afara Budapestei. Începând cu 29 mai, restaurantele în spații închise vor putea fi frecventate de public. Clienții restaurantelor, cafenenelor, cofetăriilor și bufetelor vor putea să consume alimente în interiorul acestora. Staff-ul acestor localuri e obligat să poarte măști care acoperă gura și nasul.

Vizitarea căminelor studențești încă este interzisă în Ungaria.