Un sfert de veac de la marea păcăleală cu Emil Constantinescu

Pe 17 noiembrie 1996 candidatul Dreptei câștiga alegerile, iar noi, naivi, credeam că va fi altfel, N-a fost altfel, a fost mai rău!

Falsa victorie

Am fost în Piața Universității în acele nopți, am băut șampanie, am sărbătorit zgomotos. Am crezut că vom scăpa de comuniști. Acesta era țelul nostru, al celor care aveam în jur de treizeci de ani în 1996. Să scăpăm de comuniști. Credeam că de la comunism ni se trag toate necazurile, vedeam în Ion Iliescu simbolul continuității stindardului roșu cu seceră și ciocan și nădăjduiam că, odată înlăturat, va fi altfel. Atunci, încă tineri și naivi, habar n-aveam că nu comunismul e cauza tuturor relelor noastre, ci noi înșine suntem. În sfertul de veac scurs de atunci, fiecare zi ne-a dumirit că de fapt relele din jur le iscăm chiar noi…

În primul tur al Alegerilor Prezidențiale din 1996 Ion Iliescu luase mai multe voturi decât Emil Constantinescu. În ”finala” din 17 noiembrie, însă, Constantinescu biruia cu 54,41 la sută față de 45,59 ale lui adversarului. Aproape zece procente avans, materializate mai ale prin votul alegătorilor urbani și al celor din Vestul țării. Sudul și Estul aveau în continuare impresia că dacă nu învinge Iliescu, ”ăștia” ne vor vinde țara. Opinia publică internațională saluta însă victoria Dreptei în România, automat înfrângerea neocomuniștilor care deja se aflau de șapte ani la putere.

De fapt, un secretar de partid

Corneliu Coposu murise cu un an în urmă, însă alegătorii vedeau în Emil Constantinescu un demn continuator al acestuia. Colegii de generație ai Seniorului, Ion Diaconescu, Gabriel Țepelea, Dan Amedeo Lăzărescu, erau deja octogenari și s-a considerat că e nevoie de sânge tânăr. Constantinescu avea aunci 57 de ani, venea din lumea academică și aproape că nu mai conta că înainte de 1989 fusese secretar de partid (comunist, firește) pe întregul Centru Universitar București. În fond fuseseră peste 5 milioane de membri PCR în România Ceaușistă, n-aveai cum să te fofilezi. Așa se gândea atunci.

Comuniști infiltrați

Imediat după alegeri au început gafele. A fost numit premier Vicor Ciorbea, apoi, la un timp, Radu Vasile. Eroarea cea mai mare a constat în aceea că Dreapta, Convenția Democratică (un melanj cu scop electoral compus din țărăniști, liberali și ce-or mai fi fost) a fost invadată de foști pesediști, care, având în vedere relativa apropiere în timp de momentul decembrie 1989, nu erau, de fapt, nimeni altcineva decât foștii activiști de partid, lătrăii de dinainte de 1990. Mulți dintre ei, de-acum prosperi oameni de afaceri, deși nu investiseră în ele vreun leu din propriul buzunar. Devaizaseră, privatizaseră prin cunoscuta metodă MEBO și așa mai departe.

Impact.ro

Imaginile indecente cu Elena Udrea au scăpat pe internet! Doar iubitul o mai vede AȘA...

Impact.ro

După această imagine, a urmat un DEZASTRU! Finalul depășește orice imaginație FOTO

Punctul cheie: Serviciile

Respectivii au cucerit fotolii senatoriale, ministeriale, poziții de decizie. Condusă doar teoretic de un președinte de dreapta, România era de fapt la cheremul acestor inși hulpavi, care n-aveau nicio problemă în a se impune, pentru că între timp se infiltraseră, ei sau aropiați de-ai lor, inclusiv în Servicii. Acela a fost momentul în care Emil Constantinescu n-a mai avut nicio putere. Un președinte civilizat, dar șters, cenușiu, lipsit de prestanță. Azi are 82 de ani și e complet ieșit din viața publică. Își trăiește bătrânețea într-o locuință de protocol, la adăpostul unei pensii consistente.

Fără repere

Ceea ce s-a întâmplat în urmă cu fix un sfert de veac ar trebui să fie o utilă lecție pentru momentul politic la zi. Din păcate însă, nu este. Generațiile s-au schimba. Tinerii entuziaști ai anului 1996 au (am) devenit oameni de vârstă post mijlocie, sexagenarii de atunci sunt acum aproape nonagenari sau nu mai sunt printre cei vii. A apărut o altă generație care nu mai are nici măcar reperele de atunci, dreapta sau stânga. Târgul oneros dintre pesediștii și liberalii anului 2021, care are drept unic scop ciolanul, e semnul clar nu doar de pierdere a reperelor politice, ci a turturor reperelor.

Atunci, în 1996, o asemenea alianță ar fi provocat indignare. Astăzi, din păcate, ea aduce doar indiferență.