Un român a ajuns să sponsorizeze Juventus Torino. Octavian Pătrașcu e necunoscut la noi în țară

Marian Cărăvan 02.12.2020, 19:18
Un român a ajuns să sponsorizeze Juventus Torino. Octavian Pătrașcu e necunoscut la noi în țară

Deseori, românii se fac remarcați în afara granițelor țării. Este și cazul antrepreneorului Octavian Pătrașcu. E necunoscut la noi în țară, dar a ajuns să încheie un contract de sponsorizare cu celebra echipă de fotbal Juventus Torino.

Octavian Pătrașcu a încheiat un contract de sponsorizare cu Juventus

Originar din Târgu Jiu, antreprenorul Octavian Pătrașcu este CEO și acționar în Key Way Group, companie pentru care a atras o finanțare de aproape cinci milioane de euro, anul trecut fiind evaluată la peste 17 milioane de euro. Specializat în fintech și investitor în startup-uri și real estate, Octavian Pătrașcu a încheiat recent un contract de sponsorizare cu celebra echipă de fotbal Juventus Torino. Adversara lui Mircea Lucescu în grupele UEFA Champions League are un nou sponsor, de care se face „vinovat” un român. Antreprenorul a încheiat un contracy de sponsorizare cu Juventus, pentru CAPEX.com, brand deținut de compania Key Way Group.

„Ne-am dorit o asociere cu Juventus fiindcă și noi, și clienții noștri avem multe afinități cu «Bătrâna doamnă». Juventus este o echipă întotdeauna surprinzătoare, foarte ambițioasă, capabilă să răstoarne rezultate și să conteste ierarhiile consacrate ale fotbalului”. ”Key Way Group este și el un business disruptiv, un challenger care atacă zona de top a fintechului. Iar Juventus, la fel ca noi, nu e numai o echipă europeană, ci și una de Uefa Champions League, de nivel mondial, și are fani nu numai în Europa, ci peste tot în lume, la fel cum ni-i dorim și noi”, a spus antreprenorul Octavian Pătrașcu.

Asocierea brandului CAPEX.com cu Juventus face parte dintr-o strategie de marketing pe termen lung, care urmărește continuarea acestei creșteri. Octavian Pătrașcu provine dintr-o familie modestă și povestea că atunci când a intrat la facultate, a rugat-o pe sora lui, mai mare cu 13 ani, să-l găzduiască. Sora lui avea un cabinet de avocatură, împreună cu soțul ei.

„Locuiam toți trei într-o garsonieră”, își amintește tânărul antreprenor.

Juventus Tornino, sponsorizata de un roman
Juventus Tornino, sponsorizata de un roman

Fotbaliștii lui Juventus, pe lista câștigătorilor de premii

Starul portughez Cristiano Ronaldo, atacantul campioanei Italiei, Juventus Torino, a câștigat trofeul „Golden Foot”, oferit de publicația Il Messaggero. Este primul trofeu individual câștigat de Cristiano Ronaldo în atipicul an 2020. Chiar dacă nu a reușit să câștige titlul de golgheter în sezonul precedent de Serie A sau în Liga Campionilor, portughezul a fost desemnat câștigător în urma voturilor fanilor.

Acest premiu oferit de Il Messaggero este pentru jucătorii de cel puțin 28 de ani. Cristiano Ronaldo a avut concurență serioasă. Pe lista potențialilor câștigători ai trofeului s-au mai aflat Lionel Messi, Robert Lewandowski, Neymar, Mohamed Salah sau Sergio Aguero. Publicația Il Messaggero oferă premiul „Golden Foot” încă din 2003. Aceasta a fost a 18-a ediție a „Golden Foot”. Șapte trofee au ajuns la fotbaliști care activează în Italia, la Juventus, Brescia, AC Milan și AS Roma. „Bătrâna Doamnă” s-a ales cu patru trofee Golden Foot, prin Pavel Nedved (2004), Alessandro del Piero (2007), Gianluigi Buffon (2016) și Cristiano Ronaldo (2020).

Urmăriți Impact.ro și pe