Zidul plângerii pentru antreprenori. Cum se pot apăra de legile care le pun lacătul pe ușă

Alexandru Ioanid 05.03.2019, 12:50
Zidul plângerii pentru antreprenori. Cum se pot apăra de legile care le pun lacătul pe ușă

Dacă ești antreprenor și ți se pare că parlamentarii votează legi care îți pun bețe în roate, acum ai ocazia să te faci auzit, prin aplicația „Test IMM”.

Aplicația „Test IMM” a fost lansată de Consiliul Naţional pentru Întreprinderile Private Mici şi Mijlocii (CNIPMMR). Va fi disponibilă atât pe iOS și Android, cât și în varianta desktop, iar prin intermediul ei antreprenorii îşi pot spune opinia despre iniţiativele legislative şi pot arăta autorităţilor care este impactul asupra afacerii lor.

„Aceasta este prima aplicaţie la nivel global care realizează analiza de impact în rândul IMM-urilor. Nu mai există nicăieri, nici în Europa, nici în lume, o astfel de aplicaţie”.

Florin Jianu, președintele CNIPMMR

Odată cu lansarea noii aplicații, părerile antreprenorilor din toată țara vor fi aduse laolaltă. Până acum, sondajele pe care şi CNIPMMR şi Ministerul pentru Mediul de Afaceri le făceau în rândul firmelor cu privire la impactul iniţiativelor legislative se derulau în urma unui şir foarte lung de e-mail-uri. Prin această aplicaţie, toată procedura este simplificată.

Cum funcționează aplicația

În următoarea perioadă, Consiliul va demara o campanie pentru a informa toţi antreprenorii că-şi pot spune părerea prin intermediul acestei aplicaţii, urmând ca autorităţile să aibă acces la informaţiile postate de ei în aplicaţie.

„Practic, întreprinzătorul este la un click distanţă de cel care iniţiază o politică publică. Poate să îi spună în mod direct care este opinia lui asupra acelei politici publice”.

Florin Jianu, președintele CNIPMMR

Campania face parte din proiectul „Creşterea capacităţii CNIPMMR de a formula şi susţine politici publice alternative cu privire la activitatea sectorului IMM”, derulată în cadrul Programului Operaţional Capacitate Administrativă. Proiectul se va derula în perioada martie 2018 – iulie 2019 şi are un buget de 926.630 lei.

Urmăriți Impact.ro și pe