Un oraș mare din America începe să dea bani persoanelor de culoare și amerindienilor. Autoritățile lansează venitul garantat pentru populația de culoare și cea amerindiană.
Un oraș mare din America, cu peste 450 de mii de locuitori, începe să dea bani persoanelor de culoare și amerindienilor. Orașul californian Oakland lansează în curând un program pilot privind venitul garantat pentru familiile sărace. Programul vizează în principal locuitorii afro-americani și populația amerindiană.
În cadrul programului inspirat din alte programe asemănătoare derulate deja în SUA, aproximativ 600 de familii din Oakland vor putea primi un cec lunar de 500 de dolari timp de cel puțin 18 luni. Beneficiarii vor primi bani fără a li se pune vreo condiție, a precizat primarul orașului, Libby Schaaf.
Venitul de bază garantat va fi acordat celor mai sărace familii, care au în întreținere cel puțin un copil, dar mai ales „familiilor de culoare„, a mai anunțat primarul localității. Autoritățile au ajuns la concluzia că este nevoie de acest program după ce s-a observat că venitul mediu al albilor este de trei ori mai mare ca al cetățenilor de culoare.
„Ne concentrăm asupra persoanelor de culoare deoarece există un decalaj mare de bogăție în Oakland bazat pe rasă. Veniturile (medii) ale albilor sunt de trei ori mai mari decât veniturile medii ale negrilor. Iar la nivel național diferența în ceea ce privește patrimoniul este de la unu la zece„, a menționat primarul orașului într-un interviu acordat miercuri CBS.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]De asemenea, la program vor avea acces și familiile fără adăpost și cele fără acte. Astfel, după ce familiile vor fi verificate dacă îndeplinesc criteriile, alocarea acestei indemnizații va fi făcută prin tragere la sorți. Beneficiarii vor putea cheltui banii, care vor fi neimpozabili, cum vor vrea ei, fără condiții sau controale, au insistat cei care au făcut proiectul. De asemenea, proiectul va fi finanțat exclusiv din donații.
„Știm că sărăcia este complexă, dar este vorba de o soluție simplă și credem că este timpul să devină o politică la nivel federal„, a mai declarat Libby Schaaf. Poiectul a fost derulat cu succes în Stockton, localitate din nordul statului California. Timp de doi ani, 125 de locuitori din cartierele defavorizate ale Stocktonului au beneficiat de câte 500 de dolari pe lună, pentru a vedea dacă un astfel de venit garantat ar putea scoate oamenii din sărăcie.
Potrivit rezultatelor prezentate la începutul lunii martie de primarul din Stockton, Michael Tubbs, proiectul s-a dovedit a avea succes.
Oamenii care au beneficiat de acele sume le-au cheltuit în special pentru nevoile de bază, cum sunt alimentele, gazele sau electricitatea și cheltuielile cu automobilul. Mai puțin de 1% din bani au fost cheltuiți pe tutun și alcool.