Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a decis să introducă în calendarul bisericesc un nou sfânt. Acesta va fi prăznuit pe 29 martie. În cadrul aceleiași ședinte, reprezentanții BOR au aprobat taxele liturgice ale sinaxarului, slujbei și acatistului, precum și icoana pe care o va avea noul sfânt. Ce decizie importantă a mai fost luată în cadrul reunirii Sinodului.
Sfântul Sinod al BOR s-a reunit pentru a lua câteva decizii importante, printre care și introducerea unui nou sfânt în calendarul creștin-ortodox. Este vorba despre Sfântul Ierarh Diadoh, episcopul Foticeei, care va fi pomenit pe 29 martie. În cadrul aceleiași ședințe, Sfântul Sinod a ales un nou episcop al Devei și Hunedoarei.
Preafericitul Daniel a argumentat alegerea de a introduce un nou sfânt în calendar și a declarat, în cadrul ședinței Sfântului Sinod, care a avut loc la Reședința Patriarhală din Capitală:
Sfântul Ierarh Diadoh al Foticeei apare în Filocalia românească, dar nu se spune că este sfânt; în Filocalia slavonă se menţionează că este sfânt. În unele Biserici este trecut în calendar, dar la noi nu a fost trecut în calendar.
În cadrul reunirii prezidate de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, membrii Sfântului Sinod l-au ales prin vot secret pe Nestor Hunedoreanul Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, pentru funcția de Episcop. Acesta îl va înlocui pe episcopul Gurie Georgiu, care a decedat în luna octombrie, în urma infecției cu virusul COVID-19. Noul episcop al Devei și Hunedoarei va fi întronat pe 26 decembrie.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Sfinții, în credința creștin-ortodoxă, sunt respectați și celebrați anual de români în biserică. De la mulți dintre ei avem nume de botez, dar și rugăciuni și învățături moștenite de sute de ani. La început, au fost numiți sfinți creștinii, în general, sau membrii comunității creștine care erau născuți cu har. În calendarul creștin-ortodox este trecută de obicei ziua morții sfinților, aceasta fiind data când se celebrează. Explicația este că ziua trecerii la cele veșnice este considerată ziua nașterii lor în viața de apoi.
În cazul unora dintre sfinți, cei mai importanți, sunt sărbătorite atât nașterea, cât și moartea lor. De exemplu, pe 15 august sărbătorim trecerea la cele veșnice a Fecioarei Maria (sărbătoare cunoscută și ca Sfânta Marie Mare), iar pe 8 septembrie se sărbătorește nașterea ei (Sfânta Marie Mică).
Astăzi, 20 decembrie, este o zi foarte importantă pentru credincioși. Este Înainte Prăznuirea Nașterii Domnului, dar și Sfântul Ignatie Teoforul. Sărbătoarea este cunoscută în popor drept ziua de Ignat (de la numele sfântului) și, potrivit credinței populare, este ziua în care se sacrifică porcul în țara noastră.