Un nou jucător de la FCSB, depistat pozitiv. S-a întors de la națională cu Covid. Gigi Becali a intrat în direct să lămurească situația

Andrei Cezar 15.10.2021, 10:01
Un nou jucător de la FCSB, depistat pozitiv. S-a întors de la națională cu Covid. Gigi Becali a intrat în direct să lămurească situația

FCSB va juca mâine cu CS Mioveni, de la ora 20:30. Lotul roș-albaștrilor este decimat în urma infectării mai multor jucători. În plus, Edi Iordănescu și staff-ul tehnic au fost și ei testați pozitiv și se află în izolare. Gigi Becali a dorit să intervină în direct, în cadrul unei emisiuni televizate, pentru a lămuri situația de la echipa sa.

FCSB, decimată înaintea partidei cu CS Mioveni. Gigi Becali a intervenit în direct: ”Eu nu sunt stăpân de sclavi, fiecare face ce vrea”

Vicecampioana are cinci jucători infectați cu Covid-19. Este vorba de Straton, Șerban, I. Cristea, Oaidă și Cordea. Potrivit patronului echipei, Andrei Cordea a venit infectat de la echipa națională. Acestora li se adaugă antrenorul Edi Iordănescu și întreg staf-ul tehnic. În plus, Budescu și Șut se află și ei în izolare.

Gigi Becali a dorit să intervină în direct în cadrul emisiunii „Fotbal Club” de pe Digi Sport. Finanțatoruil roș-albaștrilor a ținut să demonteze ideea potrivit căreia ar fi încercat să îi convigă pe jucători să nu se vaccineze.

Eu nu sunt stăpân de sclavi, fiecare face ce vrea, eu nu pot să-i oblig! Jucătorii mi-au cerut părerea! Am spus eu la televizor că decât să mă vaccinez, mai bine mă împușcă. Nu vreau să fac propagandă anti-vaccin. Oamenii fac ce vor, dar au înțeles că eu nu mă vaccinez. Nu există nicăieri, nu te poate obliga nimeni să-ți bagi o substanță în corp. Stau singur în casă, stau singur în pădure, bă, împușcați-mă!, a declarat Gigi Becali, seara trecută, în emisiunea ”Fotbal Club”.

Latifundiarul și-a expus încă o dată punctul de vedere privind testarea tuturor jucătorilor, chiar și a celor vaccinați, înainte de meciuri.

Cordea a venit pozitiv de la echipa națională. I-am făcut test PCR și a ieșit pozitiv. Dacă cei care au vaccin nu sunt testați și joacă, iar cineva se îmbolnăvește și moare, cine răspunde? Cei nevaccinați sunt testați!” – Gigi Becali.

Un nou jucator de la FCSB, depistat pozitiv. S-a intors de la nationala cu Covid. Gigi Becali a intrat in direct sa lamureasca situatia
Un nou jucator de la FCSB, depistat pozitiv. S-a intors de la nationala cu Covid. Gigi Becali a intrat in direct sa lamureasca situatia

Reacția LPF după apariția cazurilor de Covid-19 la FCSB

LPF a reacționat după apariția focarului de Covid-19 la FCSB. Secretarul general al Ligii, Justin Ștefan, a declarat că echipelor nu le este interzis să își testeze mai des jucătorii. Potrivit regulamentului, sportivii care s-au vaccinat, ori cei care au trecut prin boală în ultimele 180 de zile nu mai sunt obligați să se testeze.

Așteptăm o informare mai clară despre ce se întâmplă acolo. În final, responsabilitatea este a fiecăruia. Nu poate un președinte de club să fie responsabil pentru orice caz de COVID-19 care apare în lot. E clar că trebuie să analizăm ce înseamnă procedura de testare, dar regulamentul nu împiedică cluburile să-și testeze toți jucătorii în fiecare săptămână. Nu ar trebui ca jucătorii să fie testați doar atunci când regulamentul impune acest lucru.”, a spus Justin Ștefan, pentru Digi Sport.

”Meciul se poate amâna o singură dată”

Ștefan a explicat ce condiții poate o echipă decimată de infectările cu Covid-19 să evolueze în campionat.

Așteptăm o anchetă serioasă din partea clubului, să vedem de unde a pornit totul, iar apoi vom vedea dacă această situație s-ar putea repeta și la alte cluburi. Protocolul impus de FRF este preluat de la UEFA, nu s-a schimbat nimic.

O echipă are nevoie de cel puțin 13 jucători, dintre care un portar, pentru a putea participa într-un meci. Meciul se poate amâna o singură dată, iar la a doua amânare se acordă 3-0 la masa verde. Nu s-a mai schimbat nimic în acest sens. Trebuie să vedem dacă este o soluție în acest moment, dar repet, responsabilitatea este a fiecăruia”, a mai spus Ștefan.

Urmăriți Impact.ro și pe