Un mall și o piață celebră din București au fost amendate recent de ANPC, în urma unor controale desfășurate de comisarii de la protecția consumatorului. Neregulile au fost descoperite în cadrul unei acțiuni speciale la care au participat, pe lângă agenții cu experiență în domeniu, și tinerii angajați ai Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor. Ce a transmis Horia Constantinescu, directorul instituției.
Tinerii angajați ai ANPC au avut ocazia, zilele acestea, să participe, alături de colegii cu mai multă experiență în domeniu, la mai multe controale. Au fost efectuate verificări la 29 de operatori econnomici din Mall Veranda și din complexul comercial din noua „Piață Obor”.
Potrivit comunicatului trasnsmis sâmbătă de instituție, au fost aplicate amenzi în valoare de 140.000 de lei.
„În cadrul programului Academia comisarilor – prin care tinerii angajaţi ai Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor ANPC) au ocazia ca, lucrând în echipe mixte de control cu comisarii cu experienţă ai ANPC, într-un timp foarte scurt, să se specializeze pe teren, participând împreună la acţiuni complexe – Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor (CRPC) Bucureşti-Ilfov a realizat o serie de verificări la 26 operatori economici care activează în cadrul Complexul Comercial „Mall Veranda” Bucureşti şi la 3 operatori comerciali din Complexul Comercial din noua „Piaţă Obor”, verificându-se modul în care aceştia respectă prevederile legale în domeniu”, se menţionează într-un comunicat al ANPC.
În urma neregulilor descoperite, s-au luat mai multe măsuri complementare ce presupun oprirea definitivă de la comercializare a produselor alimentare neconforme şi oprirea temporară a prestării serviciilor, până la remedierea deficienţelor pentru 14 operatori economici.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Potrivit ANPC, în prezent „deficienţele constatate la operatorii economici care activează în interiorul Mall Veranda au fost remediate şi, ca atare, măsura opririi temporare a activităţii a fost ridicată”.
„Dacă şi după ce îi învăţăm, aşa cum am făcut-o în primăvară, operatorii economici controlaţi nu înţeleg nimic, înseamnă că numai limbajul sancţiunilor funcţionează. Vom continua să curăţăm piaţa de nesimţirea comercială a unora”, a transmis Horia Constantinescu, preşedintele ANPC.
Printre abaterile sancționate de comisari se numără: