Secretul pentru cea mai delicioasă masă de Paște. Este vorba despre chef Adrian Lucian Șipoteanu, care vine cu recomandări minunate în preajma sărbătorilor de Paște. Sunt foarte mulți ieșenii care efectiv nu au timp să gătească preparatele pentru masa de Paște, astfel că ajung să comande specialitățile făcute de bucătari cu experiență. Astfel că nu mai este de mirare că cererea este atât de mare din partea clienților.
La preparatele cu carne de miel, recomandarea mea este ca persoanele care le gătesc să se asigure că îndepărtează grăsimea, pentru că are un miros neplăcut, de care fuge toată lumea și de aceea mulți nu vor să mănânce carne de miel. Rețetele sunt ușor de pregătit, avem în piață, în magazine, tot ce e necesar pentru pregătirea fripturii de miel la tavă, a drobului, a mielului pe grătar sau a ciorbei de miel. Indiferent de alegerea făcută, se pot încadra până în 50 de lei pentru câteva porții.
Noi am avut cereri din partea clienților pentru platouri cu produse specifice sărbătorilor pascale, am făcut vreo 40 de pachete pentru clienți. Acestea conțin ouă roșii, drob de miel, pască, ciorbă de miel, cam tot ce înseamnă masa de Paște pentru români. Prețurile sunt cuprinse între 150 de lei, pentru 2 persoane, un pachet cu produse specifice sărbătorilor pascale, și 400 de lei, pachet pentru 6 persoane, a spus chef Adrian Lucian Șipoteanu.

Chef Adrian Lucian Șipoteanu a dat și un exemplu. Un pachet care costă 190 de lei conține o salată de boeuf (500 de grame), un drob de miel sau de pui (500 de grame), 5 ouă roșii, friptură de miel (400 de grame) și o pască cu ciocolată sau brânză (500 de grame). În plus, chef Adrian Lucian Șipoteanu spune că secretul pentru carnea de miel bine gătită este eliminarea grăsimii și folosirea leușteanului.
La friptura de miel la tavă, se curăță pulpa sau coastele, depinde de fiecare ce preferă. În general se folosește pulpă de miel. După ce se îndepărtează grăsimea pentru a nu mirosi, carnea tranșată se condimentează cu sare, piper, cimbru, vin alb. Se marinează cu o zi înainte, unde, pe lângă condimente, se pun morcovi, ceapă, țelină, pentru a se face un baiț. Toate legumele și carnea lăsate cu o seară înainte se pun într-o tavă, apoi se adaugă ulei de măsline și apă.
Se toacă leușteanul deasupra ca să ia din mirosul de miel. La cuptor se lasă la 150 de grade Celsius, 45 de minute, în folia de aluminiu. Când e moale carnea, scoatem folia și mai lăsăm carnea vreo 15 minute să se rumenească. Dintr-un kilogram jumătate de carne se pot face 4-5 porții și prețul este undeva la 50-60 de lei per total. Deci cu 100 de lei poți să faci mai multe feluri de mâncare cu carne de miel, a mai spus bucătarul.