Un fotbalist străin a plecat din Liga 1 și a început să spună lucrurile care l-au șocat în România. „Au plecat împreună acasă”

Marian Cărăvan 15.07.2020, 12:00

Experiența trăită în România i-a lăsat un gust amar unui fotbalist austriac. Acesta a evoluat timp de un sezon în Liga 1 și s-a declarat mâhnit de ceea ce a văzut și trăit în țara noastră.

Un fotbalist străin care a evoluat în Liga 1 e șocat de ce a văzut în România

La 25 de ani, a ajuns în România și a evoluat pentru prim-divizionara FC Botoșani. Martin Fraisl a fost portarul acestei echipe în sezonul 2018-2019 și spune că a rămas cu o impresie proastă după experiența trăită în România. Atmosfera trăită la echipă, dar și viața de zi cu zi din țara noastră l-au marcat pe austriac. Acesta a vorbit despre comportamentul patronului Valeriu Iftime, dar și despre sărăcia pe care a descoperit-o în România.

„În timpul unui meci, fundașii noștri centrali s-au insultat cumplit și s-au jignit, iar după meci au mers împreună acasă și erau cei mai buni prieteni. Astfel de lucruri se întâmplă în această țară! Președintele ne amenința adesea dacă nu câștigam meciurile”, a spus Fraisl pentru Spox.

Martin Fraisl a evoluat un sezon la FC Botoșani, iar acum este la SV Sandhausen, în 2.Bundesliga.

Martin Fraisl a evoluat la FC Botoșani în sezonul 2018-2019

România, țara în care poți trăi cu bani puțini

Fotbalistul austriac a fost șocat de sărăcia din țara noastră, dar a afirmat că în România poți trăi cu bani puțini. Acum, e drept, nici nu a nimerit într-o zonă chiar atât de dezvoltată din România.

„Am ieșit odată cu soția în oraș. Am stat ore în șir să mâncăm, am avut aperitiv, fel principal și desert și am plătit 13 euro!”, a mai spus Fraisl.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Acesta a comentat și despre salariile din țara noastră.

„Salariul mediu pentru un profesor este de 250 de euro. Dacă ieși la o distanță mai mare de 20 de minute de un oraș, n-o să mai vezi mașini. Oamenii conduc căruțe în România!”, a mai declarat fostul fotbalist al celor de la FC Botoșani.

Martin Fraisl s-a născut pe 10 mai 1993, la Wolfsbach, în Austria, și a debutat în fotbalul mare la USC Seitenstetten, în 2010. Pentru FC Botoșani a bifat 15 meciuri în sezonul 2018-2019.

Urmăriți Impact.ro și pe