EXCLUSIV

Un fost câștigător Eurovision a analizat eșecul României în semifinala de marți: “Nu am avut niciun zvâc, nimic. Trebuia să surprindem prin ceva”

Alexandru Catalan, Mihai Roșoiu 19.05.2021, 17:53

România nu a reuşit să rupă gura târgului nici la ediția din acest an a Eurovision, solista Roxen, cu nr. 13 în concursul muzical, fiind eliminată în semifinala de ieri, desfășurată în Olanda. După acest eșec major, Ovi şi Mihai Trăistariu, soliști care au adus cândva țării noastre locurile 3 și 4, au analizat pentru impact.ro prestaţia tinerei artiste.

”Nu am văzut niciun zvâc, nimic”

Mihai Trăistariu crede că România ar avea nevoie de o selecție națională, ca pe vremuri, fiindcă astfel s-ar oferi şanse şi altor nume. Pe de altă parte, în opinia sa, România a mers anul acesta în semifinale cu un reprezentant “prea necopt”.

“Poate așa e timbrul ei, puțin tremurat. Ori poate faptul că e prea mică, prea necoaptă pentru un concurs de o asemenea anvergură. Habar n-am. Cert e că a fost prea mare concurența în prima semifinală a concursului ca să treci în Top 10. Una peste alta, nu a fost nimic rău pentru România. Dar nici spectaculos. Puteau să vină cu un show mai ieșit din tipar, mai vizibil, mai wow!”, spune Trăistariu.

La rândul său, și Ovi are obiecții:Roxen e o artistă tânără, talentată, care înţeleg că are poveste în spate. Dar nu ajung trei minute pe scena aceea pentru a-ţi spune povestea. În plus, nu am văzut niciun zvâc, nimic, nici video, nici muzical, nimic surprinzător, care să atragă atenţia. În perioada asta, postpandemie, lumea vrea altceva decât genul oferit de noi. Vrea piese cu un anume mesaj, bine împachetate şi mai ales cu zvâc. Aş fi vrut să văd mai multe surprize, să surprindem cu ceva, într-un fel sau altul, dar nu am făcut-o. Din păcate!”, a declarat Ovi, pentru Impact.ro.

Un fost câștigător Eurovision a analizat eșecul României în semifinala
Ovi și Paula Seling

Am ratat de trei ori semifinala

Eurovision Song Contest 2021, organizat la Rotterdam, în Olanda, se află la cea de-a 65-a ediție. România a bifat o nouă ratare a calificarii, pentru al treilea an. În 2018, țara noastră nu a ajuns în finală cu trupa The Humans. Nici Ester Peony nu a trecut de semifinală, în 2019. Dar, România a avut și artiști premiați. Ovi Jacobsen și Paula Seling au ocupat, în 2010, locul al treilea, în finala Eurovision, cu melodia “Playing with fire”. În 2005, Luminiţa Anghel și trupa Sistem obţineau tot locul al treilea, cu melodia “Let me try!”. Un an mai târziu, în 2006, România se afla iar printre fruntași, Mihai Trăistariu şi al său de neuitat “Tornero” ocupând un onorabil loc patru în ierarhia finală a competiţiei. Marea finală a competiţiei din acest an va avea loc sâmbătă, 22 mai, și va fi difuzată de TVR.