Discretă, soția lui Traian Băsescu a încercat să stea cât mai departe de lumina reflectoarelor și de microfoanele jurnaliștilor. Acum, un designer celebru rupe tăcerea despre Maria Băsescu. Jurnaliștii redacției Ego -Impact.ro au aflat, în exclusivitate, dezvăluiri noi despre fosta Prima Doamnă a României. Alegerile sale au fost analizate în detaliu și explicate.
În timpul celor două mandate ca președinte al României obținute de soțul său, Maria Băsescu a fost una dintre cele mai urmărite femei din spațiul public de la noi din țară. A ales să păstreze mereu discreția, ferindu-se de aparițiile în presă. Cu toate astea, s-a făcut remarcată prin eleganța și alegerile vestimentare impecabile făcute de fiecare dată când a participat la evenimente oficiale.
Astăzi, Maria Băsescu împlinește 71 de ani. Cu această ocazie, jurnaliștii redacției Ego – Impact.ro au cerut opinia unui specialist în domeniu, încercând să afle cum ar caracteriza-o un designer pe fosta Prima Doamnă a României, iar când vorbim despre creatori de modă, primul nume la care s-ar gândi oricine este nimeni altul decât Cătălin Botezatu.
„Despre Doamna Maria Băsescu nu se pot spune decât lucruri care țin de eleganță, de feminitate, de o mare modestie, de o mare educație. Este printre puținele doamne ale lumii care s-au remarcat printr-o atitudine superbă, respectând cu strictețe niște reguli vestimentare, fiind una dintre cele mai discrete apariții. Aparițiile sale au fost mereu extrem de calculate, extrem de frumoase, efectiv îți dădea acea senzație că plutește”, a spus designerul, pentru Ego.ro.

Analiza a continuat, Cătălin Botezatu precizând că soția lui Traian Băsescu are un stil unic, neputând fi comparată nici cu Elena Ceaușescu, nici cu actuala Prima Doamnă, Carmen Iohannis, cele trei reprezentând tipologii total diferite.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]„Toate trei au altă tipologie. Elena reprezenta moda din epoca comunistă, Carmen Iohannis reprezintă epoca modernă, cu ținute mai îndrăznețe. Avem și exemplul Primei Doamne a Franței.
Am mai admirat la Maria Băsescu și faptul că este un exemplu prin hobby-urile elitiste, călărie și tenis. Maria Băsescu este un exemplu pentru multe femei care stau la brațul unui om politic ori din lumea politică”, a mai declarat designerul Cătălin Botezatu.
La final, celebrul designer a vrut să profite de ocazia ivită și să îi transmită, prin intermediul reporterilor redacției noastre, cele mai frumoase urări: „Îi transmit și eu, prin intermediul Ego.ro, felicitări și La mulți ani!”