Un copil a înghițit o monedă de 50 de bani. Ce s-a întâmplat imediat după

Elena Avramescu 19.02.2021, 15:05
Un copil a înghițit o monedă de 50 de bani. Ce s-a întâmplat imediat după

Un copil a înghițiț o monedă de 50 de bani. Este vorba despre din comuna Albeşti, judeţul Botoşani, a ajuns la spital după ce a înghiţit o monedă de 50 bani, după cum a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), Dorina Lupu.

Un copil a înghițit o monedă de 50 de bani

Se pare că părinţii au observat că micuțul are dificultăţi în respiraţie şi au încercat să scoată moneda din corpul băieţelului, dar nu au reuşit, astfel că au cerut sprijinul cadrelor medicale.

Îngrijorat de starea micuţului, tatăl a cerut ajutor la 112. La faţa locului a fost direcţionat cel mai apropiat echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă. În acelaşi timp, a fost trimisă în întâmpinarea echipajului SAJ şi ambulanţa de terapie intensivă mobilă SMURD. La sosirea primului echipaj medical, copilul era conştient. La Stăuceni, echipajului Serviciului Judeţean de Ambulanţă s-a alăturat medicul de pe SMURD – TIM, care a monitorizat starea pacientului pe parcursul transportului la Secţia de Pediatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă ‘Mavromati’ Botoşani, a afirmat Lupu.

Un copil a inghitit o moneda de 50 de bani
Un copil a inghitit o moneda de 50 de bani

O fetiță, refuzată de mai multe spitale după ce a înghițit o monedă

La începutul lunii octombrie o femeie a aflat că este infectată cu COVID-19, iar fetița acesteia a înghițit o monedă, astfel că familia a fost îngrozită în urma acestor evenimente. După ce fetița femeii a înghițit o monedă, mama n-a stat pe gânduri și a vrut să-și ducă copilul la spital.

Astfel că aceasta a apelat la 112, iar după consultație, cadrele medicale de pe Ambulanță au transportat-o pe fetiță la Spitalul Muncipal din Medgidia, spital dedicat persoanelor cu COVID-19. Însă medicii au refuzat să o primească pe micuță, pe motiv că nu-i pot face radiografie. Cele două au fost transportate de urgență, cu aceeași ambulanță, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, dar și aici au fost refuzate, deoarece mama acesteia era infectată cu noul Coronavirus.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Și Spitalul Județean Constanța a refuzat să mă primească, deoarece eu eram testată pozitiv. De la 00.30 noapte și până la 03.30 am stat în ambulanță, în fața Spitalului Județean, și ne rugam cu toții de medicii de la Spitalul Județean să ne primească, dar dânșii tot refuzau. Am sunat la D.S.P. (Direcția de Sănătate Publică Constanța – n.r.) și într-un final am fost primiți dimineața la 04.30.

Medicul din Urgența Constanța nu ne-a văzut (a refuzat), i-au făcut o radiografie fetiței și eu am cerut să îi facă un eco, dar dânsa a refuzat. M-am rugat de asistentă de trei ori să îi spună doamnei doctor ca eu nu pot ieși din casă și am nevoie de un eco pentru copil, dar doamna doctor a spus că trebuie sa îi fac investigații la privat. Am sunat la D.S.P. și într-un final i-au făcut și un eco copilului, a povestit femeia, potrivit focuspress.ro.

Urmăriți Impact.ro și pe
Elena Avramescu
Este redactor Impact.ro. Absolventă a Colegiului Naţional ”Mihai Eminescu” din Buzău, precum şi a Facultăţii de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion din Bucureşti, Elena Avramescu...