Un bărbat de 54 de ani din București s-a înecat la Neptun. Alți turiști au fost salvați în ultimul moment din valuri

Redacția IMPACT 27.08.2022, 16:18
Un bărbat de 54 de ani din București s-a înecat la Neptun. Alți turiști au fost salvați în ultimul moment din valuri

Un bărbat din București s-a înecat, sâmbătă, în zona Eden din stațiunea Neptun. Turiștii care erau pe plajă au alertat imediat salvamarii. La fața locului au intervenit și echipajele SMURD Saturn și un elicopter SMURD. Din păcate, bărbatul nu a răspuns manevrelor de resuscitare.

Bărbatul a fost scos din valuri inconștient

Tragedia s-a petrecut în jurul prânzului. Imediat după ce bărbatul a fost adus la mal, medicii de pe ambulanță au început manevrele de resuscitare. Zeci de minute au încercat salvatorii să-l readucă la viață, însă fără rezultat. Medicul de pe elicopter a fost cel care a declarat decesul bărbatului de 54 de ani din București.

În sudul litoralului, în zona Neptun-Olimp, salvamarii au arborat steagul galben, semn că scăldatul este permis doar persoanelor experimentate.

Turiștii ignoră steagul galben
Turiștii ignoră steagul galben

Alte două persoane, un bărbat și o femeie, au ignorat steagul galben

Alți doi turiști s-au aventurat în mare, ignorând steagul galben. Salvamarii i-au scos din valuri în situații critice.

„Noi avem steagul galben, dar din păcate nimeni nu respectă indicația salvamarilor și nici semnificația steagului galben. Steagul galben înseamnă ca au voie în apă doar înotătorii foarte experimentați. Cel mai simplu ar fi să meargă la piscină. Peste tot, în zona noastra, se găsesc piscine. Să meargă la piscină, unde viața lor nu e pusă în pericol”, a declarat, la Digi24, Vasile Borteș, șeful salvamarilor din sudul litoralului.

Aplicația care îți poate salva viața

Încă din 2019 există o aplicație utilă pentru toți turiștii care își petrec vacanțele la malul mării. Este vorba despre SEA STATUS, aplicaţia oficială a Asociaţiei Naţionale a Scafandrilor Profeşionişti şi a Salvamarilor din România. Aici puteți găsi informații despre despre steagul arborat de salvamari în zona în care vă aflaţi, diferite alerte, dar şi sfaturi utile pentru înotători. Totodată, aplicația vă poate oferi date despre temperatura aerului, viteza şi direcţia vântului, temperatura apei, înalţimea valurilor şi starea mării.

În urmă cu o zi, salvamarii au avut nevoie de Poliție ca să scoată oamenii din apă la Eforie Nord. Acolo, un bărbat nu a ținut cont de niciunul dintre avertismentele salvamarilor și a intrat în apă, trecând și de geamandură. Salvatorii au fluierat în jur de 40 de minute, încercând să îl convingă să se întoarcă la mal. Au primit în schimb injurii și agresivitate, salvamarii apelând la intervenția Poliției pentru a aplana scandalul. Bărbatul a dispărut, însă, până la apariția oamenilor legii.

Urmăriți Impact.ro și pe