Un bărbat a supraviețuit miraculos unui naufragiu, după ce barca lui s-a scufundat în Oceanul Atlantic. Soluția inedită care i-a salvat viața

Ioana Bucur 04.09.2022, 12:57
Un bărbat a supraviețuit miraculos unui naufragiu, după ce barca lui s-a scufundat în Oceanul Atlantic. Soluția inedită care i-a salvat viața

O poveste desprinsă parcă din scenariul unui film. Un bărbat în vârstă de 44 de ani a supraviețuit în mod miraculos după ce barca lui s-a scufundat în Oceanul Atlantic. O soluție inedită, găsită într-o fracțiune de secundă, a făcut diferența între viață și moarte. Pescarul a plutit în derivă timp de 11 zile, fiind găsit, ca prin minune, la o distanță de 450 de kilometri de locul în care și-a pierdut ambarcațiunea.

Cum a supraviețuit un bărbat după ce barca lui s-a scufundat în Oceanul Atlantic

A trăit clipe de coșmar, conștient că duce o luptă pe viață și pe moarte și că șansele nu erau de partea sa. Cu toate astea, nu și-a pierdut calmul și nici speranța, luând o decizie care, în cele din urmă, l-a salvat.

La sfârșitul lunii iulie, Romualdo Macedo Rodrigues, un bărbat în vârstă de 44 de ani, și-a luat barca de lemn ce avea o lungime de aproximativ șapte metri și a pornit din Oiapoque, statul Amapa, nordul Braziliei spre insula Îlet la Mère ca să pescuiască.

Călătoria s-a transformat într-un coșmar. Bărbatul și-a dat seama că barca sa era fisurată, iar apa începuse să intre la bord. În doar câteva minute, ambarcațiunea s-a scufundat.

Singura lui șansă de a supraviețui cât mai mult era un frigider pe care îl avea la bord. Romualdo a reușit să intre în el, sperând că va fi găsit înainte de a fi prea târziu. A plutit în derivă nu mai puțin de 11 zile în apele Oceanului Atlantic.

„Ceea ce m-a tulburat cel mai mult a fost setea. Acest frigider, pentru mine, a fost Dumnezeu. Un miracol”, a spus el, potrivit Daily Mail.

Un bărbat a supraviețuit miraculos unui naufragiu, după ce barca lui s-a scufundat în Oceanul Atlantic. Soluția inedită care i-a salvat viața

„Credeam că o să fiu atacat de rechini”

Rugăciunile i-au fost ascultate. Frigiderul și bărbatul din el au fost observați de echipajul unei nave de pescuit din Suriname. Romualdo a fost scos din apă după 11 zile de la momentul în care și-a pierdut ambarcațiunea, la nu mai puțin de 450 de kilometri distanță.

Deshidratat, dezorientat, bărbatul suferea și de insolație. Și-a implorat savatorii să îi dea ceva de băut.

„Credeam că o să fiu atacat de rechini, marea e plină de vietăți „curioase”.

Vorbind despre momentul salvării, el a povestit: „Am auzit un zgomot… și era o barcă deasupra frigiderului. Doar că ei credeau că nu e nimeni acolo. Apoi s-au apropiat încet, vederea mea s-a stins și apoi am spus doar: „Dumnezeule, barca”. Mi-am ridicat brațele și am cerut ajutor”.

Experiența traumatizantă nu a ajuns la final atunci. După ce a fost adus pe țărm și i s-a acordat primul ajutor, a fost arestat în Suriname pentru că nu avea documente. Coșmarul lui s-a încheiat în cele din urmă când s-a întors în țara natală cu un zbor care a aterizat în Belem, statul Para, tot în nordul Braziliei.

Urmăriți Impact.ro și pe
Ioana Bucur
Fac parte din grupul curajoșilor care au decis să rămână în România și sunt dovada vie a faptului că destinul găsește mereu o cale de a ne  aduce pe drumul ce ne-a fost ales. Mă...