Accident cumplit în județul Satu Mare. Un bărbat în vârstă de 35 de ani a murit pe loc în timp ce era tras pe zăpadă de mașina unui prieten, iar alte două tinere au fost rănite grav. Tragedia s-a petrecut în noaptea de miercuri spre joi, în jurul orei 00?00, pe drumul forestier „Brada”, localizat în extravilanul localității Negrești Oaș, în zona „Luna Șes”.
Conform informațiilor PresaSM, se pare că un tânăr, în vârstă de 26 de ani, din Negrești-Oaș, ce se afla la volanul unui Mercedes, înmatriculat în Franța, a tractat trei persoane pe un colac tubby și o cameră auto, fiind vorba despre un bărbat în vârstă de 35 de ani, și două femei, ambele în vârstă de 21 de ani.
Toate cele trei persoane tractate s-au izbit violet de un copac situat pe marginea drumului, din cauza condițiilor nefavorabile de drum. În urma impactului, bărbatul de 35 de ani a decedat iar cele două tinere au fost rănite foarte grav.
Una dintre victime se află în stare critică, cu șanse extrem de mici de supraviețuire, iar cea de-a doua tânără este în afara oricărui pericol, însă a suferit o fractură de picior și o contuzie de coloană.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost de 0,04 mg/l alcool pur în aerul expirat, urmând să i se recolteze probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]În aceste momente, polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală gravă din culpă. Deoarece nu este un drum public, accidentul nu este considerat a fi unul rutier.
În cursul acestei nopți, în jurul orei 00:10, dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Someș” al județului Satu Mare a fost alertat să intervină pentru acordarea îngrijirilor medicale celor 3 victime rezultate în urma producerii unui accident rutier, pe strada Luna Șes, din localitatea Negrești Oaș.
În accident a fost implicat un autoturism care trăgea un tubing pe care se aflau 3 persoane.
La fața locului s-au deplasat 9 subofițeri cu o autospecială de primă intervenție și comanda, două ambulanțe SMURD (una de terapie intensiva mobilă și una cu echipaj de prim-ajutor) și doua ambulanțe aparținând Serviciului de Ambulanță Județean.
Două victime (ambele de sex feminin, în vârstă de 21 de ani) au fost transportate la spital, iar o victimă de sex masculin în vârstă de 35 de ani a fost declarată decedată”, găsim notat în comunicatul Poliției.
Sergiu F., în vârstă de 35 de ani, este bărbatul care a murit în timp ce era tras cu un colac pe zăpadă, de un prieten. Se pare că impactul cu un copac de pe marginea drumului a fost atât de violent încât echipajul medical sosit la fața locului nu a mai putut face nimic pentru Sergiu.