Ultima dorință a lui Alexandru Arșinel, care a decedat joi, 29 septembrie, la vârsta de 83 de ani, a fost dezvăluită pentru Impact.ro de colegul său de la Teatrul de Revistă „Constantin Tănase” din București, actorul Vasile Muraru.
Conform actorului Vasile Muraru, director al Teatrului de Revistă „Constantin Tănase” din București, din mai 2019, după ce Alexandru Arșinel a anunțat că renunță la această funcție, regretatul artist avea o dorință ce nu i s-a îndeplinit.
„Nu ne așteptam la un asemenea rol și ne doream să revină pe scenă. Asta își dorea și el, de altfel! Pe scenă, acolo a fost și rămâne locul lui!”, a spus actorul Vasile Muraru, pentru Impact.ro, la Teatrul de Revistă „Constantin Tănase”, acolo unde a fost dus sicriul cu trupul neînsuflețit al lui Alexandru Arșinel, înainte de înmormântarea actorului, ce va avea loc la Cimitirul Bellu din București.
În urmă cu mai bine de jumătate de an, Alexandru Arșinel a dezvăluit ce i-ar spune lui Dumnezeu, după moarte. Actorul a dat de înțeles că a fost mulțumit de viața pe care a trăit-o.
„I-aș spune: Doamne, te-ai ținut de cuvânt. Îți mulțumesc că m-ai lăsat să mă plimb în lumea asta, și bună și rea și că m-ai ajutat aproape de fiecare dată să ies din încurcături. Cu un lucru nu m-au ajutat încă, și îți spun în fiecare zi:
Doamne, te rog ajută-mă ca Marilena să se simtă mai bine. Ai obligația asta, pentru că sunt corect cu tine. Mă închin în fața ta în fiecare zi. Las-o pe Marilena să se simtă mai bine”, a spus Alexandru Arșinel, într-un interviu acordat lui Dan Negru.
Maarilena Arșinel, de care actorul s-a îndrăgostit în 1966, când a văzut-o pe o stradă din București, și cu care s-a căsătorit doi ani mai târziu, are doi fii cu regretatul artist. Femeia a suferit o paralizie după ce a căzut, s-a lovit la cap și a făcut un hematom ce i-a pus viața în pericol.