UE și NATO au semnat un acord istoric. Documentul care întărește parteneriatul euro-atlantic

10 01. 2023, 15:15

Liderii UE și NATO au încheiat, marți, un „acord istoric”, o Declarație comună, pe care au semnat-o secretarul general al Alianței occidentale, Jens Stoltenberg, președintele Consiliului European, Charles Michel, și șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Semnarea celei de-a treia declaraţii comune de cooperare dintre NATO şi UE

Documentul semnat de cei trei, la sediul alianței de la Bruxelles, este pregătit de mai mulți ani, dar declanșarea războiului din Ucraina a adus mai multe modificări în textul acestuia.

Potrivit Declarației comune, Uniunea Europeană și NATO se angajează să ducă la un nivel superior parteneriatul lor, prin utilizarea tuturor instrumentelor politice, economice și militare.

În cadrul conferinței de presă la sediul NATO din Bruxelles, directorul Alianței militare, Jens Stoltenberg, a amintit momentul în care, în februarie 2022, liderii s-au întâlnit ca să discute situația creată de invazia lui Vladimir Putin.

„Președintele Putin a vrut să cucerească Ucraina în câteva zile și să ne divizeze. În ambele privințe, a eșuat în mod clar. Suntem hotărâți să ducem parteneriatul dintre NATO și Uniunea Europeană la următorul nivel”, a spus Stoltenberg.

Jens Stoltenberg

Declarația comună își propune să consolideze și să extindă în continuare parteneriatul strategic dintre NATO și UE, bazându-se pe progresul fără precedent în cooperarea dintre cele două organizații de la semnarea acordurilor din 2016 și 2018, este mesajul transmis de Alianța Nord-Atlantică pe site-ul său.

Klaus Iohannis și Nicolae Ciucă au salutat parafarea acordului

Preşedintele Klaus Iohannis salutat, marți, semnarea celei de-a treia declaraţii comune de cooperare dintre NATO şi UE.

„Salut cea de-a treia declaraţie comună privind cooperarea UE-NATO. România susţine cu tărie consolidarea securităţii şi prosperităţii spaţiului euro-atlantic, pe baza complementarităţii UE-NATO şi a unei viziuni comune pentru un viitor paşnic”, a scris şeful statului, marţi, pe pagina sa de Twitter.

Și premierul Nicolae Ciucă a salutat semnarea acestui acord istoric.

„Salut călduros semnarea, astăzi, a celei de-a treia Declarații comune NATO – UE, care consolidează cooperarea transatlantică. România își reafirmă convingerea că solidaritatea și cooperarea sunt elementele cheie pentru apărarea securității și valorilor noastre comune. Suntem mai puternici împreună!”, a reacționat șeful Guvernului de la București.