Schimbare de situație pentru summit UE-Ucraina. De ce nu va avea loc la Bruxelles și ce locație surprinzătoare a fost aleasă

Elena Avramescu 03.01.2023, 06:48
Schimbare de situație pentru summit UE-Ucraina. De ce nu va avea loc la Bruxelles și ce locație surprinzătoare a fost aleasă

Planificatul summit UE-Ucraina anunţat de blocul european trebuia să aibă loc inițial la Bruxelles, însă locația acestuia a fost schimbată brusc, lucru anunţat luni seară de Biroul prezidenţial din capitala Ucrainei. Această schimbare a fost anunţată la scurt timp după conversaţia telefonică care a avut loc luni între preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Summit UE-Ucraina va avea loc la Kiev

Noua locație pentru summitul UE-Ucraina anunţat de blocul european a fost stabilitp la Kiev, lucru neașteptat, ținând cont că țara se află în pliin război, iar pericolele sunt multiple.

Tocmai de aceea, la întâlnirea planificată pentru data de 3 februarie nu vor participa şefii de stat şi de guvern din statele membre ale UE, ci numai preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi preşedintele Consiliului European, Charles Michel. Această informație nu este nouă, deoarece fusese deja anunţată de un purtător de cuvânt al lui Charles Michel în luna decembrie.

De avut în vedere faptul că summitul va fi organizat la Kiev, iar acest lucru are rolul de a pune capăt şi speculaţiilor cu privire la o posibilă vizită în străinătate a preşedintelui Ucrainei după călătoria surpriză întreprinsă de Volodimir Zelenski la Washington în decembrie.

Biroul prezidenţial de la Kiev a notat faptul că Zelenski a abordat situaţia de pe front în timpul conversaţiei cu Ursula von der Leyen, precum și progresul Ucrainei pe calea spre aderarea la UE sau chiar sprijinul financiar european pentru Kiev.

Schimbare de situatie pentru summit UE-Ucraina
Presedintele ucrainean Volodimir Zelenski si presedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen

Volodimir Zelenski, adevărul despre războiul din Ucraina

În cadrul discursului de Anul Nou, Volodimir Zelenski a dezvăluit unicul motiv pentru care liderul rus Vladimir Putin a declanșat războiul cu Ucraina, la data de 24 februarie 2022. Ceea ce a surprins la un moment dat a fost faptul că președintele ucrainean a început să vorbească în limba rusă pentru câteva clipe.

„Tot acest război pe care îl poartă Rusia nu este un război cu NATO, așa cum vă mint propagandiștii voștri. Nu este un război purtat din motive istorice. Este un război dus pentru ca un singur om să rămână la putere până la sfârșitul vieții. Și nu îl preocupă ce se va întâmpla cu voi.

Vladimir Putin se ascunde în spatele soldaților, în spatele rachetelor, în spatele zidurilor reședințelor și palatelor sale, în spatele poporului. Se ascunde în spatele vostru și vă pârjolește țara și viitorul. Nimeni nu va ierta niciodată teroarea voastră”, a spus Volodimir Zelenski, conform CNN.

Armata ucraineană a ținut să mai transmită că Rusia a atacat Ucraina de Revelion cu ajutorul dronelor iraniene, iar președintele Volodimir Zelenski a precizat că cele mai multe rachete inamice au fost interceptate de apărarea antiaeriană. În plus, după atacul asupra Kievului dar și a altor regiuni ucrainene lansat chiar în ajunul Anului Nou, armata rusă a efectuat noi tiruri chiar la trecerea dintre ani.

Urmăriți Impact.ro și pe
Elena Avramescu
Este redactor Impact.ro. Absolventă a Colegiului Naţional ”Mihai Eminescu” din Buzău, precum şi a Facultăţii de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion din Bucureşti, Elena Avramescu...