Turcii detonează bomba! Răzvan Lucescu a acceptat

Marian Cărăvan 09.06.2020, 11:13

Se pregătește un transfer de senzație în fotbalul turc. Obiectivul pe care îl vizează unul dintre marile cluburi ale Turciei este pe cale de a fi îndeplinit. Antrenorul român Răzvan Lucescu și-a dat acceptul, iar bașkanii lui Fenerbahce își freacă mâinile de bucurie.

Planul lui Fenerbahce pentru sezonul viitor. Răzvan Lucescu și-a dat acceptul

Fenerbahce vizează obiective mari pentru sezonul viitor. „Canarii galbeni” vor să ia titlul în Turci și pentru asta se întăresc pe toate fronturile. Și dacă nu au reușit să-l convingă pe Răzvan Lucescu să vină pe banca tehnică, în schimb tehnicianul român și-a dat acceptul pentru cedarea unui jucător important din lotul echipei pe care o antrenează, Al Hilal. Ținta turcilor este mijlocașul brazilian Carlos Eduardo, un număr 10 veritabil, iar acest transfer are toate șansele să realizeze, precizează publicația turcă Fotomac, citând surse din presa arabă.

Carlos Eduardo, 30 de ani, joacă la Al Hilal din 2015 și a marcat până acum 53 de goluri în 90 de meciuri pentru formația pe care Răzvan Lucescu o antrenează din 2019. Fenerbahce i-a făcut o ofertă concretă brazilianului, iar de aici până la un transfer pe malul Bosforului e doar un pas. Mai ales că jucătorului îi expiră contractul la finalul sezonului, iar acesta a refuzat prelungirea înțelegerii cu Al Hilal. În plus, și antrenorul Răzvan Lucescu este de acord cu această mutare. Carlos Eduardo a marcat 14 goluri și a oferit o pasă decisivă în cele 25 de meciuri pe care le-a disputat în acest sezon în tricoul lui Al Hilal.

Brazilianul Carlos Eduardo s-a antrenat sub comanda lui Răzvan Lucescu Sursa foto: fifa.com

Mircea Lucescu și Răzvan Lucescu, la Fenerbahce!

Nu cu mult timp în urmă, presa din Turcia lansa bomba conform căreia Răzvan Lucescu ar putea ajuge pe banca tehnică a celor de la Fenerbahce. Publicația turcă Fotospor oferea detaliile din spatele posibilei mutări. Conform sursei citate, oficialii lui Fenerbahce îl voiau pe Răzvan Lucescu și erau dispuși dă să ofere 2 milioane de dolari pentru achitarea clauzei de reziliere a contractului pe care antrenorul român îl are în Arabia Saudită.

„Dacă va accepta să plece de la Al Hilal, unde câștigă 4 milioane anual și 50.000 primă la victorie, ar veni cu tatăl său, Mircea (n.r. – Mircea Lucescu), pe postul de director tehnic”, precizau atunci jurnaliștii turci.

Răzvan Lucescu, 51 de ani, o antrenează pe Al Hilal din 2019, bifând 31 de meciuri pe banca tehnică a formației saudite, alături de care a cucerit AFC Champions League (Cupa Campionilor Asiei), pe 24 noiembrie 2019.

Urmăriți Impact.ro și pe