Un truc genial pentru a consuma mai puțin detergent de vase ar trebui să fie cunoscut de toate gospodinele care își doresc să aibă o bucătărie curată, dar și să facă economie. Metoda de lucru este cât se poate de simplă.
Vasele și tacâmurile spălate prost nu doar că arată inestetic, ci pot fi un real pericol în bucătărie, chiar dacă multe persoane nu îl conștientizează. Atunci când nu sunt eliminate corespunzător, bacteriile de pe acestea pot provoca probleme de sănătate.
Conform unui studiu făcut de Universitatea din Arizona, între 50 și 80% dintre bolile cauzate de alimentele contaminate își au originea în casă. Agenții patogeni cauzează aproximativ 6,5 milioane de cazuri de gastroenterită pe an.
În contextul în care vasele și tacâmurile trebuie să fie spălate cu atenție după fiecare folosire, detergentul de vase se poate consuma foarte repede. Totuși, există un truc foarte simplu, prin care o sticlă cu detergent de vase poate fi folosită un timp mai îndelungat, fără să fie nevoie de vreun compromis în ceea ce privește îndepărtarea bacteriilor nocive.

Trucul nu se referă la folosirea unor recipiente cu apă murdară, pline de bacterii, ci este unul ce previne cu succes contaminarea încrucișată. Pentru a-l aplica este nevoie doar de: o tavă pentru cuburi de gheață, un burete de spălat vase curat, detergent pentru vase și apă.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Metoda de aplicare a acestui truc este extrem de simplă. Mai întâi, se amestecă detergentul de vase cu apă, într-un bol, încet, fără să se formeze spumă. Apoi, se toarnă amestecul în tăvile pentru cuburi de gheață și se pun în congelator.
După aceea, se face o gaură în buretele de spălat vase și se pune acolo câte un cub de săpun congelat. Se folosește buretele astfel pregătit pentru a spăla vasele, umezindu-l doar puțin câte puțin.