Trebuia să se afle în carantină, dar s-a filmat în timp ce făcea scandal în sediul Poliției Suceava

05 01. 2022, 13:09

Un individ care trebuia să se afle în carantină s-a filmat în mijlocul unui scandal, când înjura un polițist, chiar în sediul Poliției Muncipiului Suceava, alături de un prieten, care consuma alcool în locuri publice. Nu a durat mult până când imaginile au fost distribuite pe rețetele de socializare, viralizndu-se rapid.

Un bărbat s-a filmat în timp ce făcea scandal în sediul Poliției Suceava

În imaginile distribuite pe rețelele de socializare reiese comportamentul dus la extrem de către cei doi tineri, care au venit la sediul Poliției municipiului Suceava, la data de 15 decembrie 2021, cu scopul de a le cere socoteală agenților de serviciu.

Acest lucru s-a întâmplat după ce anterior fuseseră opriți pe stradă de un echipaj format dintr-un polițist și un jandarm, iar verificările în baza de date au indicat că unul dintre ei trebuie să fie în carantină. Respectivul a fost amendat cu 1.000 de lei, în timp ce prietenul care îl însoțea cu 100 de lei, pentru consum de alcool în locuri publice.

După ce au mai băut puțin, bărbații s-au gândit să vină la sediul Poliției municipiului Suceava, pentru a cere socoteală. Astfel că în imagini se poate vedea cum cei doi vin la Poliția municipiului Suceava și înjură puternic, iar după ce au o discuție cu ofițerul de serviciu, intră pe o ușă laterală, unde dau de un polițist. În acele momente dialogul este halucinant, potrivit monitorulsv.ro.

Politist Suceava

Polițistul este luat prin surprindere, după care încearcă să le explice celor doi care este procedura și că Direcția de Sănătate Publică Suceava transmite poliției lista cu cei carantinați, însă nu se poate înțelege cu aceștia. Astfel că îi trimite pe cei doi să se adreseze Direcției de Sănătate Publică Suceava, spunâdu-le unde pot găsi instituția. Discuția atinge cote maxime atunci când polițistul le atrage atenția că nu au voie să filmeze în interiorul poliției și nici să fumeze.

Spre final, cei doi devin extrem de violenți verbal, iar cel care are telefonul în mână îl înjură pe polițist, țipă extrem de agresiv la el și repetă constant ”ești plătit din banii mei”.

Ilie Dan Zaharia, în vârstă de 27 de ani, este cel care a inițiat scandalul și care a fost amendat inițial pentru că trebuia să fie în carantină, fiind întors de la muncă din Olanda. Astfel că tânărul nu numai că nu a respectat carantina, dar a mai făcut și un scandal uriaș la Poliția municipiului Suceava.