Tradiții și obiceiuri în Joia Albă. Ce este interzis să faci

20 04. 2023, 07:30

În fiecare an, Săptămâna Luminată începe în a doua zi de Paște. Vreme de 40 de zile, până la Înălțare, credincioșii se salută cu „Hristos a Înviat!” și răspund cu „Adevărat a Înviat!”. Joia din Săptămâna Luminată este specială și plină de semnificați. Află din rândurile de mai jos ce tradiții și obiceiuri sunt în Joia Albă!

Tradiții și obiceiuri în Joia Albă

Zilele trecute, credincioșii au traversat o perioadă extrem de încărcată de post, de rugăciune și, mai apoi, de bucurie, odată cu Învierea Mântuitorului Iisus Hristos.

Acum, ne aflăm în Sătămâna Luminată, când oamenii se salută cu „Hristos a Înviat!”, iar răspunsul este „Adevărat a Înviat!”. Astăzi, de asemenea, este o zi importantă pentru toată suflarea ortodoxă: Joia Albă.

Cunoscută și ca Joia Rea, această zi este plină de tradiții și obiceiuri pe care credincioșii le respectă cu sfințenie chiar și în zilele noastre. Conform datinilor, în Joia Albă se face un ritual al celor trecuți în neființă.

Mai exact, fiecare persoană trebuie să care 44 de găleți pline cu apă și să aprindă două lumânări la cele patru capete. Astfel, apa din găleți va deveni sfințită. Tradiția spune că este bine ca aceasta să fie vărsată în fântâna din curte pentru a atrage norocul.

De asemenea, în Joia Albă, tinerii obișnuiesc să fure fetele frumoase din sat pentru a le deveni soții. În plus, se spune că certurile familiale trebuie să se încheie tot în această zi.

Citește și Săptămâna Luminată 2023. Tradiții și obiceiuri, ce nu este bine să faci sub nicio formă!

Tradiții și obiceiuri în Joia Albă. Ce anume este interzis să faci în această zi importantă pentru creștinism

Ce nu este bine să faci în Joia Albă

Ca orice zi din această Săptămână extrem de importantă pentru creștinism și în Joia Albă există anumite lucruri pe care oamenii nu au voie să le facă. Până la urmă, nicio persoană nu-și dorește să pice în păcat pe ultima sută de metri și să aibă parte de ghinion.

Astfel, una dintre tradiții spune că în această zi nimeni nu are voie să lucreze. Cine nu ține cont de această regulă va atrage necazurile și energiile negative. Mai mult, seceta și dăunătorii le vor distruge toate culturile, iar ghinionul se va abate asupra casei lor.

În Joia Albă este, de asemenea, interzis spălatul rufelor, dar și cusutul. Totodată, nu este bine nici să se albească hainele. Persoanele care fac asta sunt lovite de blesteme, spune tradiția. Tot în această zi sunt interzise călătoriile. Cei care pleacă de acasă au șanse mari să nu mai găsească drumul înapoi.

În schimb, pentru romii din țara noastră, Joia Albă este o zi cu totul specială. Astăzi, aceștia celebrează „Paștile țigănești”. Tradiția, veche de 70 de ani, reprezintă o ocazie de revedere cu rudele apropiate din țară și din străinătate.

Citește și Rugăciunea care se spune în Săptămâna Luminată. Aduce liniște și pace!