Totul despre buletinele cu cip. Ce va cuprinde mapa cetățeanului, iată documentele necesare

Ana Anitoiu 11.01.2023, 12:04
Totul despre buletinele cu cip. Ce va cuprinde mapa cetățeanului, iată documentele necesare

Românii vor putea avea cărți electronice de identitate, din vara acestui an. Emiterea buletinelor cu cip va veni la pachet cu mapa electronică a cetățeanului, ce va fi gestionată de Ministerul Afacerilor Interne (MAI). Iată ce va cuprinde aceasta și ce documente vor trebui să prezinte cetățenii.

Buletinele cu cip, emise din vară. Procedura, modificată

Conform proiectului de Ordonanță de Guvern, scos în dezbatere publică de MAI, procedura pentru obținerea unui nou buletin, potrivit căreia românii trebuie să completeze de mână o cerere tip, va fi modificată.

În noua procedură, cererea va fi generată automat de către sistemul informatic, iar informațiile necesare în susținerea acestei cereri vor fi preluate din sistemele informatice existente.

Ce se va intampla cu romanii care refuza noua carte de identitate de teama cipului. ”Este evidenta populatiei”
Românii vor avea buletine cu cip

Ce este mapa electronică a cetățeanului

Mapa electronică a cetățeanului, ce va fi disponibilă odată ce vor fi emise buletinele cu cip, din vară, reprezintă un spațiu digital, gestionat de MAI, în care vor fi stocate documentele scanate prezentate, în original, de cetățeni, imaginea facială și semnătura acestora. În acest fel, românii nu vor mai fi nevoiți să prezinte aceste documente în alte situații.

„De la momentul creării mapei cetățeanului documentele vor fi scanate și vor putea fi utilizate ulterior, la momentul în care cetățeanul va solicita prestarea unui serviciu legat de evidența persoanelor.

În mapa cetățeanului urmează a fi stocate fotografia și semnătura olografă dar și documente care nu sunt disponibile în format electronic (care atestă proprietatea sau dreptul de utilizare al unui imobil, documente emise de autorități din străinătate etc.).”, arată nota de fundamentare.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Altfel spus, dintre documentele solicitate în prezent la eliberarea cărților de identitate, cele digitalizate vor putea fi preluate automat de MAI, iar cele care nu sunt în format electronic vor fi fotocopiate, după original, și stocate ulterior în această mapă electronică a cetățeanului, astfel încât acesta să nu mai fie obligat să le prezinte cu altă ocazie.

Reprezentant MAI, despre mapa electronică

Cătălin Giulescu, chestor de poliție și director general al Direcției Generale pentru Evidența Persoanelor (DEPABD) din MAI, a dat mai multe detalii despre mapa cetățeanului, ce va fi gestionată prin intermediul Sistemului Național Informatic de Evidență a Persoanelor, controlat tot de Ministerul Afacerilor Interne.

„În concret, în prezent pentru a solicita emiterea unei cărți de identitate solicitantul trebuie să prezinte certificatele de stare civilă, actul prin care face dovada existentei adresei unui imobil, adresa la care își va stabili domiciliul.

Certificatele de stare civilă vor fi accesibile digital începând din toamnă. Dar este posibil ca anumite documente, precum hotărârile unei instanțe să nu fie disponibile digital.

Astfel, în mapa cetățeanului vor fi stocate fotocopii ale acestor hotărâri, documente emise pentru situații speciale, pentru ca cetățeanul sa nu mai aibă obligația sa le prezinte ulterior. Astăzi cetățeanul trebuie să le prezinte la fiecare cerere.

Pe măsură ce actele și certificatele solicitate acum vor putea fi accesibile digital, nu le vom mai scana și cetățeanul nu va mai avea obligația să le prezinte. Dar vor fi și documente emise de autorități străine pentru că avem o Diaspora mare”, a declarat pentru HotNews.ro oficialul MAI, potrivit hotnews.ro.

Oficialul MAI a precizat că starea civilă ar putea fi digitalizată la 1 octombrie și că în vară ministerul va colabora cu Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) și va prelua informatic extrasul de carte funciară.

Urmăriți Impact.ro și pe
Ana Anitoiu
Cine sunt? Un om, înainte de orice altceva. Mi-am descoperit înclinația către scris pe vremea când n-aveam buletin. Mă fascina Eminescu și câștigam un concurs de poezii. La liceu, am lăsat...