Revista Forbes a publicat clasamentul celor mai bogați români în 2020. Cel mai bogat om din România, în 2020 nu mai este Ion Țiriac, așa cum ne așteptam cu toții, ci un investitor din domeniul IT. În plus, în top 5 se află o singură femeie.
Topul a fost întocmit de revista Forbes pe baza informaţiilor obţinute din surse oficiale, de pe site-ul Ministerului Finanţelor, de la Registrul Comerţului, din bazele de date ale portalului termene.ro sau de la oamenii de afaceri intervievaţi de către redactorii Forbes România.
Locul 1 este ocupat de omul de afaceri Daniel Dineș, fondatorul companiei UiPath, primul unicorn românesc, cu o avere estimată la 7,7 mld. lei. Compania s-a specializat în cea mai în vogă tehnologie la nivel global – dezvoltarea de roboţi software care automatizează procesele de lucru din companii. Daniel Dineș a lucrat la Microsoft, de unde a plecat deoarece dorea mai mult și nici nu s-a adaptat la viața din America, dupăcum a recunosut chiar el.
Locul 2, frații Dragos și Adrian Pavăl, care dețin Compania Dedeman au o avere de 7,5 mld. lei. Dedeman a apărut în 1992, la Bacău, şi a fost, la început, un butic de 16 metri pătraţi în care se vindeau de la sucuri şi gume de mestecat, până la unghiere şi papuci de casă. Acum sunt 30 de magazine uriaşe, întinse pe zeci de hectare, în marile oraşe ale ţării. Dedeman are 6.000 de angajaţi şi este lider detaşat pe segmentul retailerilor de construcţii şi de amenajări.
Locul 3, omul de afaceri Ion Țiriac considerat, până nu demult, cel mai bogat om din România a strâns 6 mld. lei. Acesta este poate cel mai cunoscut om de afaceri din România. Spune că, de fapt, nu tie nimeni ce avere are el. „Nimeni nu stie ce avere am eu si cat valoreaza, nici Forbes, nici cei care ma insulta si spun ca am cinci miliarde de dolari, nici cei care ma jignesc si spun ca nu am niciunul”.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Locul 4, Anastasia Soare, care și-a vândut anul acesta o parte din imperiul construit de-a lungul ultimelor două decenii, este singura femeie din top 5, cu o avere de 2,3 mld. lei. A reușit să construiască, în două decenii, un imperiu în industria cosmetică. Afacerea a evoluat de la un salon de frumusețe închiriat, la o rețea mondială, precum și la o linie de cosmetice distribuite în peste 3.000 de magazine. În România, brandul funcționează în sistem de franciză, prin intermediul a patru saloane în cadrul cărora se comercializează și produsele Anastasia Beverly Hills.
Locul 5, Zoltan Teszari, proprietarul companiei de telecomunicații RCS & RDS 1,9 mld. lei. Compania fondată de el este cel mai puternic jucător pe segmentul de telecomunicaţii prin cablu și una dintre cele mai puternice firme autohtone ale cărei operaţiuni au depășit graniţele României.