Țiriac, bătut de două ori la tenis de CTP. Jurnalistul a povestit tot: „A luat racheta şi a făcut-o ţăndări”

Cristian Cojocaru 18.03.2021, 17:27
Țiriac, bătut de două ori la tenis de CTP. Jurnalistul a povestit tot: „A luat racheta şi a făcut-o ţăndări”

Gatezatarul Cristian Tudor Popescu nu doar comentează evenimentele sportive din tenis, acesta fiind și un jucător amator. CTP a dezvăluit cum l-a bătut de două ori la tenis pe Ion Țiriac și cum a reacționat acesta în fața învingerilor.

Ion Țiriac a fost bătut la tenis de către CTP

Un înfocat comentator al meciurilor de tenis și totodată un jucător al aceluiași sport. Vorbim despre CTP care a povestit cum l-a învins la tenis pe marele jucător de tenis, Ion Țiriac. Jurnalistul participă în turnee de tenis și a reușit să îi provoace o criză de nervi miliardarului, după ce l-a învins.

Cristian Tudor Popescu a afirmat că după ce l-a bătut pe Țiriac, de nervi, fostul sportiv a lovit cu racheta în stâlpul fileului până când aceasta s-a făcut ”țăndări”. Gazetarul a adăugat că are scor pozitiv față de Ion Țiriac după ce a reușit să îl învingă pe fostul sportiv de două ori.

„Am scor pozitiv la Ion Țiriac! L-am bătut pe Țiriac de două ori. Mai întâi a fost un meci de dublu în care am câștigat, Țiriac juca împreună cu Raluca Sandu, care a fost jucătoare bună. La sfârșit, îmi amintesc că ultimul punct l-am făcut eu: am trimis o dreaptă în lung de linie, în culoarul de dublu, Țiriac fiind la fileu, iar mingea a mușcat tușa de dublu. Țiriac s-a întos, s-a uitat, după care s-a întors la Raluca Sandu și a întrebat din cap: ‘E bună?’ ” a afirmat Cristian Tudor Popescu în cadrul emisiunii ”Prietenii lui Ovidiu”.

Gazetarul a fost invitat să joace pe terenul personal al lui Ion Țiriac, pe malul lacului din Primăverii. 
Gazetarul a fost invitat să joace pe terenul personal al lui Ion Țiriac, pe malul lacului din Primăverii.

CTP a păstrat racheta lui Țiriac

Jurnalistul a povestit că după scena cu distrugerea rachetei de tenis, l-a rugat pe Țiriac să îi dea racheta de tenis. Cristian Tudor Popescu a afirmat că și acum mai păstrează racheta în cauză. Gazetarul a fost invitat să joace pe terenul personal al lui Ion Țiriac, pe malul lacului din Primăverii.

”Raluca a spus că e bună, la care domnul Țiriac și-a luat racheta marca Head Prestige Ivanisevic și a început să dea cu ea în stâlpul fileului până când a făcut-o țăndări. Eu m-am dus și l-am rugat să îmi dea mie racheta, o am și acum! Am jucat împreună și un meci de simplu, la terenul personal al lui Ion Țiriac, undeva pe malul lacului, prin Primăverii.

Am jucat un set care s-a dovedit a fi un set lung pe care l-am câștigat eu la tie-break! După ce s-a terminat meciul s-a așezat și și-a aprins o țigără. I-am zis: ‘Domnule Țiriac, nu se poate așa ceva!”, a mai adăugat  Cristian Tudor Popescu în emisiunea Prietenii lui Ovidiu.

 

Urmăriți Impact.ro și pe